Instinctul turc sau elogiul genocidului: Islamul radical și genocidul armean

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 3 voturi.

Titlul original:

Turkish Instinct or the Praise of Genocide: Radical Islam and the Armenian Genocide

Conținutul cărții:

Unde sunt armenii din munții Armeniei? Unde naiba au dispărut? Cum au dispărut? Cum se face că din cele 7 milioane de armeni existenți în secolul al XIV-lea au rămas doar două milioane în 1920, care altfel, dacă nu ar fi avut loc genociduri, ar fi trebuit să numere 75 de milioane de oameni astăzi, în loc de 10? Comunismul și nazismul au putut pune în aplicare o astfel de ideologie rasistă și xenofobă doar timp de 70 și, respectiv, 25 de ani, provocând acea cantitate de daune umane și materiale și aberațiile pe care le cunoaștem cu toții. Niciun alt genocid nu a durat atâtea secole și niciun alt stat nu a săvârșit atâtea genociduri împotriva atâtor etnii ca Turcia. Aproximativ 11 milioane de armeni ar fi fost exterminați din 1065 până în 1923, printr-un mecanism de genociduri ciclice. Peste 4 milioane de creștini au îndurat genocidul și au murit în mâinile turcilor între 1890 și 1923. Să nu uităm amploarea și brutalitatea evenimentelor care au exterminat trei sferturi din poporul armean, au redus la ruine patria armeană și colosalul său patrimoniu cultural. Armenia a fost apoi ocupată și împărțită între țările vecine. Mai mult de 3 mii de biserici armenești au fost fie confiscate, fie distruse, fie dărăpănate, aruncate în aer, transformate în magazine, grajduri sau moschei, lăsate în mod intenționat să cadă în degradare sau ruină.

Instituțiile otomano-turce, pan-turce și islamiste radicale nu au ascuns niciodată o anumită fascinație, glorificare și laudă pentru genocid, până la punctul de a-l ridica la rang de strategie-dogmă adoptată de stat, într-o măsură mistificatoare, susținută de o ideologie contributivă și evazivă: negarea. Iar cei care neagă genocidul sunt de trei ori mai predispuși să comită din nou genocid decât alte guverne. Nici istoriografia armeană, nici cea turcă nu au raportat vreodată elemente marginale ale establishmentului turc și ale școlii de gândire politică deschise dialogului cu armenii, cu atât mai puțin un simpatizant, dacă există. Din punct de vedere istoric, toate țările care au comis genocidul au manifestat resentimente și au promovat reconcilierea cu supraviețuitorii, cu excepția Turciei, ținând astfel adevărul ostatic prin negare și dezinformare distorsionată, împiedicând chiar și propriul popor să aibă acces la informațiile istorice privind genocidul - deși în urmă cu 15 ani, doar 2% din populația turcă cunoștea și accepta adevărul, în prezent 15% - și amenințând comunitatea internațională cu orice consecințe de recunoaștere. Cineva trebuie să invite Turcia la raționalitate, responsabilitate și conștiință. Dacă armenii ar fi fost asimilați, islamizați și turcizați, genocidul nu ar fi avut loc. Turcia otomană a pierdut războiul și imperiul, dar a câștigat lupta împotriva armenilor.

Se estimează că între 6 și 8 milioane de armeni ascunși sau criptoarmeni, progeniturile orfanilor și ale armenilor islamizați care au supraviețuit, vor sfida Turcia în viitorul apropiat: capriciile istoriei. De la incursiunile otoman-turcilor în Asia Mică, genocidul nu a încetat niciodată și nici comunitatea creștină nu s-a străduit să protejeze primul stat național creștin de pe pământ. Pentru a-l cita pe Martin Luther Ling În cele din urmă, ne vom aminti nu cuvintele dușmanilor noștri, ci tăcerea prietenilor noștri.