Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Always More Than One de Erin Manning își continuă explorarea proceselor în artă și experiență, concentrându-se pe concepte precum „bodying” și „worlding”. Cartea împletește dansul, arta, filmul și experiențele autiste, oferind o perspectivă unică asupra relaționalității fără a cădea în teoria abstractă. Scrisul lui Manning atinge un echilibru între elocvență și complexitate, atrăgând cititorul și, în același timp, lansând provocări. Tratamentul empatic al autismului este un element remarcabil, subliniind nuanțele experienței și eticii.
Avantaje:⬤ Profund captivantă și împletită cu teme de dans, artă și film
⬤ prezintă o perspectivă filosofică unică asupra relaționalității
⬤ puternic tratament empatic al autismului
⬤ bine documentată și bogată în detalii
⬤ discuții convingătoare despre diverse influențe artistice.
Dezavantaje:⬤ Proza lui Manning poate fi complexă și dificil de citit, unele pasaje fiind greu de înțeles
⬤ poate necesita răbdare și familiaritate cu conceptele filosofice discutate
⬤ stilul poate părea enervant pentru unii cititori.
(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Always More Than One: Individuation's Dance
Conținutul cărții:
În Always More Than One, filosoful, artistul vizual și dansatorul Erin Manning explorează conceptul de „mai mult decât uman” în contextul mișcării, percepției și experienței. Pornind de la filosofia procesului a lui Whitehead și de la teoria individuării a lui Simondon, ea extinde conceptele de mișcare și relație dezvoltate în lucrările sale anterioare către noțiunea de „gândire coregrafică”.
Aici, ea folosește gândirea coregrafică pentru a explora un mod de percepție anterior așezării experienței în categorii stabilite. Manning leagă acest lucru de conceptul de „percepție autistă”, descris de autiști ca fiind conștientizarea unui câmp relațional înainte de așa-numita tendință neurotipică de a „împărți” experiența în subiecți și obiecte prestabilite. Autiștii explică faptul că, mai degrabă decât să distingă imediat obiectele - cum ar fi scaunele, mesele și oamenii - unele de altele la intrarea într-un anumit mediu, ei experimentează mediul ca și cum ar lua formă treptat.
Manning susține că acest mod de conștientizare stă la baza tuturor percepțiilor. Ceea ce percepem nu este niciodată mai întâi un subiect sau un obiect, ci o ecologie.
Din acest punct de vedere, ea propune să luăm în considerare o politică ecologică în care mișcarea și relația au prioritate față de categoriile predefinite, cum ar fi neurotipicul și neurodiversele, sau umanul și non-umanul. Ce ar însemna să adoptăm o politică ecologică a individualizării colective?
