Istoria lui Pendennis

Recenzii ale cititorilor

Cartea a primit recenzii mixte, unii cititori apreciindu-i conținutul, în timp ce alții îi critică formatul și numeroasele erori.

Unii cititori apreciază faptul că au un exemplar individual și consideră conținutul plăcut, observând în special că „Pendennis” este la fel de bună din punct de vedere tehnic ca lucrările mai faimoase ale lui Thackeray.

Mulți recenzenți deplâng formatul mare, pe care îl consideră incomod, precum și prevalența greșelilor tipografice și gramaticale. Dimensiunea tiparului este, de asemenea, considerată prea mică, ceea ce îl face greu de citit chiar și pentru cei care poartă ochelari.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The History of Pendennis

Conținutul cărții:

Într-o dimineață frumoasă din plin sezon londonez, maiorul Arthur Pendennis a venit de la locuința sa, conform obiceiului său, pentru a lua micul dejun la un anumit club din Pall Mall, al cărui membru principal era.

Deoarece era unul dintre cei mai buni judecători de vinuri din Anglia și un om cu un spirit activ, dominator și curios, fusese ales pe bună dreptate să facă parte din comitetul acestui club și, într-adevăr, era aproape managerul instituției; iar stewarzii și chelnerii se înclinau în fața lui cu aceeași reverență ca în fața unui duce sau a unui feldmareșal. La ora zece și un sfert, maiorul își făcea invariabil apariția în cele mai bune cizme negre din toată Londra, cu o cravată de dimineață în carouri care nu era niciodată zdrențuită până la ora cinei, o vestă bufantă care purta coroana suveranului său pe nasturi și lenjerie atât de impecabilă încât însuși domnul Brummel îi cerea numele spălătoresei și probabil că ar fi angajat-o dacă nenorocirile nu l-ar fi obligat pe acest mare om să fugă din țară.

Haina lui Pendennis, mănușile sale albe, mustățile sale, chiar bastonul său, erau perfecte în felul lor ca specimene ale costumului unui militar în retragere. De la distanță, sau doar văzându-i spatele, ai fi crezut că nu are mai mult de treizeci de ani: doar printr-o inspecție mai atentă vedeai natura artificială a părului său castaniu bogat și că erau câteva picioare de cioară în jurul ochilor oarecum stinși ai feței sale frumoase și pestrițe. Nasul său era de tip Wellington.

Mâinile și brățările lui erau frumos lungi și albe. Pe acestea din urmă purta nasturi de aur frumoși, dăruiți de Alteța Sa Regală Ducele de York, iar pe celelalte purta mai multe inele elegante, cel mai important și mai mare dintre ele fiind încrustat cu faimoasele arme ale lui Pendennis.