Istoria naturală a semnului

Titlul original:

The Natural History of the Sign

Conținutul cărții:

Înțelegerea lui CS Peirce și a semioticii sale este în mare măsură influențată de o perspectivă din secolul XX care acordă prioritate semnului ca artefact cultural sau ca unul care "distorsionează", într-un fel sau altul, înțelegerea noastră a lumii empirice. O astfel de perspectivă va submina întotdeauna aprecierea lui Peirce ca filosof care a considerat semnele ca fiind chiar mecanismele care ne permit să înțelegem realitatea prin formarea de concepte.

Cheia acestei repoziționări a lui Peirce este plasarea operei sale în cadrul larg al filosofiei hegeliene. Această carte evaluează, în detaliu, paralelele care există între gândirea peirceană și cea hegeliană, evidențiind convergențele lor, dar și punctele în care Peirce se îndepărtează de poziția lui Hegel. De asemenea, ia în considerare activitatea lui Vygotsky privind formarea conceptelor, arătând că ambii lucrează, de fapt, în cadrul aceluiași șablon hegelian.

Prin urmare, această carte contribuie la înțelegerea noastră mai largă a semioticii peirceene. Dar, prin includerea lui Vygotsky, sub aceleași auspicii teoretice, demonstrează că Peirce are multe de oferit teoriei contemporane a învățării educaționale.