Journal 1887-1910 (riverrun editions) - o nouă selecție exclusivă a uluitorului clasic francez

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază jurnalul lui Jules Renard ca fiind o reflecție pătrunzătoare a unui conațional și scriitor francez, prezentând gândirea sa independentă, observațiile ascuțite și stilul unic de proză. Unii cititori apreciază profunzimea și umorul din descrierile vieții sale, în timp ce alții remarcă dificultățile de traducere.

Reflecții pătrunzătoare, observații ascuțite despre viață, umor în descrierile consătenilor, stil prozaic-poetic apreciat și o introducere valoroasă de Julian Barnes.

Nu tot conținutul este tradus în limba germană, ceea ce poate limita accesibilitatea pentru cititorii non-englezi și non-francezi; potențiale probleme cu traducerea exactă a stilului lui Renard.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Journal 1887-1910 (riverrun editions) - an exclusive new selection of the astounding French classic

Conținutul cărții:

„Ca primar, sunt responsabil de întreținerea drumurilor rurale; ca poet, prefer să le văd neglijate”.

Jules Renard a fost o personalitate literară franceză de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Nefiind parizian, ci un țăran convins, el a fost ales în 1904 primar al micului sat Citry-le-Mines, situat într-o zonă izolată din nordul Burgundiei. Avea sufletul unui burghez rustic, dar ambiția unui metropolitan, iar banii soției sale i-au permis să se miște în cercuri elevate, deși părea un client incomod, un bursuc, și arăta ca unul. A scris ficțiune, jurnalism și teatru, cu mult succes, dar Jurnalul este capodopera lui Renard, opera cea mai puțin categorisibilă a fin de siècle-ului francez.

Jurnalul este o profuzie de însemnări, fără cusătură sau model: reflecții mordante despre stil, literatură și teatru; portrete ale familiei, prietenilor și scenei literare pariziene; observații cvasi-etnografice despre viața satului și notații despre lumea naturală care nu seamănă cu nimic altceva decât cu ele însele.

Samuel Beckett vorbea despre Renard la fel ca Proust și Celine, scria despre Jurnalul că „pentru mine este la fel de inepuizabil ca Boswell” și credea că stilul său a fost învățat din disperare. Gide spunea că Jurnalul nu era „un râu, ci o distilerie”. Sartre a scris că „el a inventat literatura tăcerii”. Dar, mai presus de toate, este o piesă emoționantă și fragmentată de autocontrol.

Julian Barnes admiră Jurnalul de mulți ani și a realizat această nouă selecție din ediția Pléiade de douăsute de pagini. Traducerea lui Theo Cuffe va contribui la aducerea acestui judecător feroce al slăbiciunilor umane la o nouă generație de cititori.