Jurnal al anilor întunecați, 1940-1944: Colaborare, rezistență și viața de zi cu zi în Parisul ocupat

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o relatare personală și filosofică a vieții din timpul ocupației naziste a Parisului, îmbinând reflecțiile autorului cu contextul istoric. Cartea a fost lăudată pentru scriitura sa frumoasă și intuițiile profunde, dar a fost criticată pentru accentul pus pe sentimentele autorului în detrimentul experiențelor mai generale ale vieții cotidiene din timpul ocupației.

⬤ Frumos scrisă, cu perspective filosofice profunde.
⬤ Oferă o perspectivă personală unică asupra ocupației naziste a Parisului.
⬤ Participă la contextul istoric și la istoria intelectuală franceză.
⬤ Generează reflecții asupra libertății și integrității umane.
⬤ Recunoscut ca lectură obligatorie în Franța pentru semnificația sa istorică.

⬤ Lipsește o imagine de ansamblu cuprinzătoare a vieții cotidiene din timpul ocupației; se concentrează prea mult pe sentimentele personale ale autorului.
⬤ Titlu înșelător în ceea ce privește conținutul.
⬤ S-ar putea să nu rezoneze cu cititorii care caută o relatare faptică în detrimentul meditațiilor filosofice.
⬤ Unii cititori au considerat-o dificil de citit, cu un stil narativ greoi.

(pe baza a 29 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Diary of the Dark Years, 1940-1944: Collaboration, Resistance, and Daily Life in Occupied Paris

Conținutul cărții:

Câștigător al Premiului de traducere pentru non-ficțiune al Fundației franco-americane

Jurnalul anilor întunecați, 1940-1945 lui Jean Gu�henno este cea mai des citată mărturie despre viața în Franța ocupată. O înregistrare cu observație ascuțită a vieții de zi cu zi sub dominația nazistă în Paris și un comentariu amar asupra vieții literare din acei ani, a fost numit și un eseu remarcabil despre curaj și lașitate (Caroline Moorehead, Wall Street Journal). Aici, David Ball oferă nu numai prima traducere în limba engleză a acestui important document istoric, ci și prima ediție adnotată și corectată.

Gu�henno a fost un cunoscut critic politic și cultural, de stânga, dar nu comunist, și antifascist fără compromisuri. Spre deosebire de majoritatea scriitorilor francezi din timpul ocupației, el a refuzat să scrie un cuvânt pentru o industrie editorială aflată sub control nazist. În acest jurnal, el și-a exprimat rezistența intelectuală, morală și emoțională: rușinea față de colaborarea guvernului de la Vichy cu Germania nazistă, disprețul față de ideologia reacționară fals patriotică a acestuia, indignarea față de antisemitismul său și denigrarea Republicii pe care o abolise, oroarea față de represiunea din ce în ce mai sălbatică și dezgustul față de colegii săi intelectuali care continuau să scrie despre artă și cultură ca și cum ocupația nu ar fi existat - ca să nu mai vorbim de cei care își lăudau noii stăpâni în proză și poezie. De asemenea, profesor de literatură franceză, el îi observa constant pe tinerii cărora le preda, uneori întristat de conformismul lor, dar încercând întotdeauna cu pasiune să le inspire valorile tradiției culturale franceze pe care o iubea. Jurnalul lui Gu�henno include adesea propriile sale reflecții asupra marilor texte pe care le preda, insuflându-le o semnificație aparte în contextul Ocupației. Completată cu note meticuloase și un index biografic, ediția lui Ball a jurnalului epic al lui Gu�henno oferă cititorilor o înțelegere mai profundă nu numai a aluziilor culturale ale diaristului, ci și a evenimentelor istorice dramatice prin care acesta a trecut.