Kant și posibilitatea progresului: De la speranțe moderne la anxietăți postmoderne

Titlul original:

Kant and the Possibility of Progress: From Modern Hopes to Postmodern Anxieties

Conținutul cărții:

Immanuel Kant (1724-1804) a transformat peisajul filosofic, cultural și religios al Europei moderne. Subliniind prioritatea rațiunii practice și a autonomiei morale, concepția radical originală a lui Kant despre subiectivitatea umană a anunțat noi imperative etice și a generat noi speranțe politice.

Această colecție de eseuri investighează centralitatea progresului în proiectul filosofic al lui Kant și moștenirea contestată a credinței lui Kant în capacitatea rațiunii de a avansa nu numai în înțelegerea noastră științifică și performanța tehnologică, ci și în viața noastră morală, politică și religioasă. În consecință, prima jumătate a volumului explorează numeroasele fațete ale gândirii lui Kant cu privire la progres, în timp ce celelalte eseuri se concentrează fiecare asupra unuia sau a doi gânditori care joacă un rol crucial în filosofia germană postkantiană: J. G.

Herder (1744-1803), J.

G. Fichte (1762-1814), G.

W. F. Hegel (1770-1831), S ren Kierkegaard (1813-1855), Friedrich Nietzsche (1844-1900), Walter Benjamin (1892-1940) și Martin Heidegger (1889-1976).

Această structură în două părți reflectă teza centrală a volumului, conform căreia Kant inaugurează o tradiție teoretică distinctivă în care istoricitatea umană este esențială pentru filosofia politică. Explorând originile și metamorfozele acestei tradiții extrem de influente, volumul oferă o perspectivă oportună asupra întrebărilor fundamentale într-o epocă din ce în ce mai suspicioasă față de promisiunea Iluminismului de progres rațional universal. Volumul își propune să ne ajute să facem față la trei seturi de întrebări: (1) Mai credem în posibilitatea progresului? Dacă da, pe ce bază? Dacă nu, de ce am pierdut speranța într-un viitor mai bun care a animat generațiile anterioare? (2) Este credința în progres necesară pentru menținerea ordinii democratice liberale de astăzi? O viziune cosmopolită a politicii depinde, în cele din urmă, de credința în realizarea treptată, asimptotică a acestui scop nobil de către umanitate? (3) Și, dacă nu mai credem în progres, putem renunța la speranță fără a cădea în disperare?