Lăsând în urmă A-Holiness: De la un ticălos pios la un ticălos nu prea pios

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Leaving A-Holiness Behind” de Christian Piatt a primit recenzii mixte, mulți lăudând abordarea sa plină de umor și reflecție asupra creștinismului modern, în timp ce câțiva critici au considerat-o lipsită de succes. În general, cartea încurajează auto-reflecția și contestă opiniile convenționale din cadrul bisericii.

Cartea este lăudată pentru că este ușor de citit, umoristică, distractivă și provocatoare. Ea exprimă în mod eficient frustrările față de creștinismul modern și îi determină pe cititori să reflecteze asupra lor înșiși. Mulți o consideră relatabilă, în special pentru cei care pun sub semnul întrebării viziunile dominante ale credinței.

Unii cititori au considerat că cartea nu merită citită, sugerând că s-ar putea să nu aibă rezonanță cu toată lumea. Câteva recenzii indică faptul că s-ar putea să se adreseze doar creștinilor progresiști, mai degrabă decât conservatorilor.

(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Leaving A-Holiness Behind: From Pious Jerk to Not-So-Pious Jerk

Conținutul cărții:

Numele meu este Christian, și sunt un nemernic. A fost o vreme când eram destul de sigur că toți creștinii erau niște ticăloși și, bazându-mă pe Dumnezeul despre care îmi tot vorbeau, eram destul de sigur că și Dumnezeu ar putea fi un fel de ticălos.

Mi se părea că creștinismul înseamnă să fii salvat ca să nu mai fii un nemernic. Dar problema era că mulți dintre cei mai nesuferiți, intoleranți și odioși oameni pe care îi cunoșteam se numeau creștini. Apoi am auzit o predică a prietenei mele care începea cu: „Sunt creștină pentru că sunt o nesimțită”. Ea nu a încercat să ridice din umeri; ea a îmbrățișat-o. Nu cu mândrie, ci pe deplin și sincer. Avea nevoie de ceea ce a găsit în Isus în fiecare zi, din nou, pentru că era o ticăloasă.

De ce nu sunt mai mulți creștini așa?

Bisericile tind să alimenteze sentimentul de aroganță, superioritate și drepturi al oamenilor spunându-le că ei au dreptate și că toți ceilalți greșesc. Ca și cum credința lor ar fi un fel de chirurgie plastică spirituală unică. Cu toții suntem distruși la un anumit nivel de bază; adevărata problemă apare atunci când credem că suntem deasupra distrugerii. Și de ce să ne deranjăm, când trăim într-o lume care venerează nemernicii aproape de statutul de sfinți (vezi: Donald Trump, Jersey Shore, Charlie Sheen, The Bachelorette... trebuie să continui? )?

Am auzit o mulțime de povești despre răscumpărare, dar majoritatea ajung să mă deranjeze mai mult decât să mă încurajeze. În general, acest lucru se datorează faptului că toate lucrurile rele despre care vorbesc în viața lor sunt întotdeauna menționate la timpul trecut, iar odată ce sunt „salvați” (încă nu sunt sigur ce înseamnă asta), totul este soare și curcubeu.

Dar dacă așa stau lucrurile și dacă a deveni creștin ne-a vindecat odată pentru totdeauna de nesimțire, de ce atât de mulți oameni din lume ne văd ca pe niște ipocriți critici, oportuniști și cu mintea îngustă?