Primele codificări ale dreptului înregistrate în civilizație au recunoscut importanța dreptului în sistemele noastre umane. Nimeni nu le-a cerut fiilor săi să respecte dreptatea, să acopere rușinea cărnii lor, să își binecuvânteze Creatorul, să își cinstească tatăl și mama și să se abțină de la nelegiuire și impuritate.
Aceste principii au fost ulterior rafinate în forma lor actuală, cele Zece Porunci. Însăși existența omului depindea de supunerea sa față de legea lui Dumnezeu. Tradiția susține că această lege a fost formulată ca o recunoaștere verbală a legământului dintre Dumnezeu și poporul său.
Ea implica un quid pro quo din partea ambelor părți și, prin urmare, constituia un contract legal și obligatoriu în conformitate cu principiile stabilite ale legii. Cu toate acestea, acest legământ nu cuprindea întreaga populație cunoscută a lumii, ci doar grupul cunoscut drept Poporul lui Dumnezeu, Poporul lui Isral.
După cum se povestește în Gense, prima carte a Bibliei, omul, Adam, avea tenul înroșit. Această roșeață era un memento conștient al angajamentului său de a respecta legea lui Dumnezeu.
De fiecare dată când încălca această lege, se înroșea, în semn de recunoaștere conștientă a neascultării sale. Sângele îi curgea pe față într-o roșeață vizibilă, ca semn al neascultării sale și ca o amintire a faptului că trebuia să respecte legea.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)