Leibniz: Corp, Substanță, Monadă

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă un ghid cuprinzător al lucrărilor și interpretărilor lui Leibniz, prezentat de Daniel Garber, un scriitor experimentat și bine informat. Cartea este deosebit de valoroasă pentru noii veniți în domeniul comentariilor despre Leibniz și pentru cei care doresc să își reîmprospăteze cunoștințele. Abordarea metodică a lui Garber urmărește dezvoltarea ideilor lui Leibniz de-a lungul timpului, deși unii cititori pot găsi structura provocatoare datorită prezentării sale neliniare.

⬤ Accesibilă pentru nou-veniți și pentru cei care revin la Leibniz după o pauză.
⬤ Stil de scriere clar care îmbunătățește înțelegerea conceptelor complexe.
⬤ Autorul este bine informat, respectă interpretările diferite și colaborează cu noii cercetători.
⬤ Oferă o reconstituire completă a evoluției gândirii lui Leibniz.
⬤ Încurajează gândirea independentă mai degrabă decât didacticismul.

⬤ Unii cititori s-ar putea confrunta cu narațiunea neliniară și cu frecventele mersul înapoi și înainte în timp.
⬤ Cartea poate să nu fie ușor de abordat pentru cei care nu au cunoștințe de filozofie sau studii despre Leibniz.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Leibniz: Body, Substance, Monad

Conținutul cărții:

Daniel Garber prezintă un studiu lămuritor al concepției lui Leibniz despre lumea fizică. Comentatorii lui Leibniz încep de obicei cu monadele, substanțe simple asemănătoare minții, elementele fundamentale ale Monadologiei.

Dar metafizica aparent idealistă a lui Leibniz este foarte derutantă: cum poate o persoană sensibilă să creadă că lumea este alcătuită din minți mici? În această carte, Garber încearcă să facă inteligibilă gândirea lui Leibniz concentrându-se în schimb pe noțiunea sa de corp. Pornind de la primele scrieri ale lui Leibniz, el arată cum Leibniz începe ca un hobbesian cu un simț robust al lumii fizice și cum, pas cu pas, avansează către metafizica monadologică din ultimii ani. O mare parte a cărții se concentrează asupra anilor de mijloc ai lui Leibniz, în care constituenții fundamentali ai lumii sunt substanțele corporale, unități de materie și formă înțelese pe modelul animalelor.

Pentru Garber, monadele nu apar decât destul de târziu în cariera lui Leibniz, iar atunci când apar, susține el, ele nu înlocuiesc corpurile, ci le completează. În cele din urmă, însă, Garber susține că Leibniz nu rezolvă niciodată, în mod satisfăcător, relația dintre lumea monadelor și lumea corpurilor: la momentul morții sale, filosofia sa este încă o lucrare în curs.