Era anul 1812.
Marea Armată se retrăgea, lăsând Moscova și Kremlinul în flăcări, iar jumătate din batalioanele sale în apele înghețate ale Beresinei.
Ningea...
De fiecare parte a orizontului, pământul era alb și cerul gri.
În mijlocul câmpiilor imense și sterpe se aflau rămășițele acelor legiuni mândre, conduse cândva de noul Cezar să cucerească lumea, pe care Europa unită nu fusese în stare să le învingă, și care acum triumfau asupra singurului inamic capabil să întoarcă vreodată frigul din nord.
Aici, era un grup de călăreți, înțepeniți în șeile lor și luptând cu energia disperării împotriva îmbrățișării unui somn de moarte. Acolo, câțiva infanteriști înconjurau un cal mort, pe care îl măcelăreau în grabă și ale cărui bucăți erau disputate de un stol de ciori înfometate.
Puțin mai departe, un om se culca cu încăpățânarea nebuniei și adormea cu certitudinea că nu se va mai trezi.
Din când în când, se auzea o detonare îndepărtată; era tunul rușilor. Apoi cei rătăciți porneau din nou la drum, dominați de instinctul cald de conservare.
Trei bărbați, trei călăreți, se grupaseră la marginea unei păduri mici, în jurul unei grămezi de tufișuri pe care o curățaseră de stratul de zăpadă întărită și îi dăduseră foc.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)