Lobotomia mea: A Memoir

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Lobotomia mea” spune povestea adevărată și dureroasă a lui Howard Dully, care a suferit o lobotomie la vârsta de 12 ani din cauza acțiunilor greșite ale mamei sale vitrege abuzive și ale unui medic prea zelos. În ciuda traumei din copilăria sa, inclusiv a abuzului emoțional și a neglijării, călătoria lui Howard este una de reziliență și dezvoltare personală, în timp ce el își făurește în cele din urmă o viață de succes. În timp ce mulți recenzenți au fost mișcați de profunzimea emoțională și semnificația poveștii sale, unii și-au exprimat dezamăgirea față de structura narativă și de accentul pus pe istoria sa abuzivă, mai degrabă decât pe lobotomia în sine.

Cartea este descrisă ca fiind profund emoționantă, captivantă și provocatoare, cu o poveste puternică și inspiratoare de reziliență. Criticii au lăudat puterea și capacitatea lui Howard Dully de a-și crea o viață împlinită în ciuda trecutului său traumatizant. Mulți au apreciat duritatea emoțională a narațiunii și relevanța acesteia pentru discuțiile despre sănătatea mintală și bunăstarea copiilor.

Criticii au remarcat faptul că, uneori, cartea nu se concentrează asupra lobotomiei în sine, unii având impresia că relatează în primul rând copilăria tulbure a lui Howard, mai degrabă decât să aprofundeze ramificațiile operației. Alții au menționat că narațiunea ar putea părea plictisitoare și lipsită de claritate în ceea ce privește relațiile și problemele sale comportamentale. Au existat, de asemenea, comentarii cu privire la dorința de a avea mai multe detalii despre consecințele procedurii și mai puțin accent pe istoria familiei.

(pe baza a 481 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

My Lobotomy: A Memoir

Conținutul cărții:

În aceste memorii sincere ale unuia dintre cei mai tineri beneficiari ai lobotamiei transorbitale, Howard Dully împărtășește povestea unei copilării dureros de disfuncționale, a unei tinereți irosite, a luptei sale pentru a-și revendica viața care i-a fost luată și a răscumpărării sale.

La doisprezece ani, Howard Dully se făcea vinovat de aceleași infracțiuni ca și alți băieți de vârsta lui: era irascibil și dezordonat, turbulent cu frații săi, contrariat doar pentru a-și demonstra punctul de vedere și mereu în dezacord cu părinții săi. Și totuși, cumva, acest băiat normal a devenit unul dintre cei mai tineri oameni pe care doctorul Walter Freeman a efectuat lobotomia transorbitală barbară - sau lobotomia cu piolet.

Abandonat de familie la un an după operație, Howard și-a petrecut adolescența în instituții psihiatrice, douăzeci de ani în închisoare și treizeci de ani într-o sticlă. Abia la 40 de ani, Howard a început să își refacă viața. Dar chiar dacă a început să trăiască viața "normală" care îi fusese refuzată, Howard s-a luptat cu o întrebare: De ce?

Doar trei persoane știau adevărul: Freeman, bărbatul care efectuase operația; Lou, mama vitregă rece și exigentă care îl adusese pe Howard în atenția doctorului; și tatăl său, Rodney. Dintre cei trei, doar Rodney, omul care nu intervenise în favoarea fiului său, mai trăia. Timpul se scurgea. Stabil și fericit pentru prima dată în ultimele decenii, Howard a început să caute răspunsuri.

Prin cercetările sale, Howard a întâlnit alți pacienți lobotomizați și familiile acestora, a vorbit cu unul dintre fiii lui Freeman despre activitatea controversată a tatălui său și l-a confruntat pe Rodney cu privire la complicitatea sa. Și, în arhiva în care sunt păstrate dosarele doctorului, a ajuns în sfârșit față în față cu adevărul.

Dezvăluind ce i s-a întâmplat unui copil pe care nimeni - nici tatăl său, nici comunitatea medicală, nici statul - nu a fost dispus să îl protejeze, Lobotomia mea expune un capitol rușinos din istoria tratamentului bolilor mintale. Totuși, în cele din urmă, aceasta este o cronică puternică și emoționantă a vieții unui singur om.