Lumina toamnei - anotimpul japonez al focului și al despărțirii

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Pico Iyer „Lumină de toamnă” este o explorare profundă și contemplativă a anotimpului de toamnă în Japonia, împletită cu reflecții personale despre îmbătrânire, pierdere și frumusețea vieții. Cartea prezintă imagini poetice și un stil narativ unic, prezentând observații și perspective asupra culturii japoneze și experiențelor personale. Cititorii îi apreciază proza lirică, dar remarcă unele probleme legate de ritm și lizibilitate.

Cartea este lăudată pentru scriitura sa frumoasă și poetică și pentru observațiile culturale profunde despre Japonia, în special cu privire la sezonul de toamnă. Cititorii consideră că reflecțiile lui Iyer despre îmbătrânire și pierdere sunt emoționante și reconfortante, provocând adesea amintiri puternice. Stilul narativ, care amintește de „zuihitsu” japonez, este remarcat pentru că permite cititorilor să se implice în text într-un mod unic, contemplativ.

Unii recenzenți au considerat că cartea nu are o structură narativă tradițională, ceea ce duce la tranziții abrupte și la o senzație de ritm neuniform. În plus, au apărut critici cu privire la calitatea traducerii, în special referitoare la engleza soției autorului. Câțiva cititori au considerat că anumite secțiuni sunt plictisitoare sau seci, iar alții și-au exprimat dezamăgirea, considerând că nu a oferit informațiile pe care le așteptau.

(pe baza a 52 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Autumn Light - Japan's Season of Fire and Farewells

Conținutul cărții:

De la unul dintre cei mai perspicace observatori ai naturii umane, o explorare amplă a istoriei și culturii japoneze și o meditație emoționantă asupra impermanenței, mortalității și durerii. De ani de zile, Pico Iyer își împarte timpul între California și Nara, Japonia, unde el și soția sa japoneză, Hiroko, au o mică casă.

Dar când socrul său moare subit, chemându-l înapoi în Japonia mai devreme decât se aștepta, Iyer începe să se confrunte cu întrebarea cu care trebuie să trăim cu toții: cum să ne agățăm de lucrurile pe care le iubim, chiar dacă știm că noi și ele murim. Într-o țară al cărei calendar este marcat de ocazii de cinstire a morților, această întrebare este mai urgentă decât oriunde altundeva.

Iyer ne conduce prin anul care urmează morții socrului său, prezentându-ne oamenii care îi populează zilele: soacra bolnavă, care uită adesea că soțul ei a murit; cumnatul absent, care a rupt legăturile cu familia sa cu ani în urmă, dar căruia Hiroko încă îi scrie scrisori; și bărbații și femeile din clubul său de ping-pong, care, cu mulți ani mai în vârstă decât el, își traversează anii de toamnă în moduri diferite. Iar pe măsură ce frunzele de arțar încep să se înroșească și căldura să se domolească, Iyer ne oferă o viziune singulară asupra Japoniei, în anotimpul care ne reamintește să nu luăm nimic de-a gata.