Making Meaning: Inference and Rhetoric in the Interpretation of Cinema (Inferență și retorică în interpretarea cinematografică)

Recenzii ale cititorilor

Comentariile utilizatorilor sunt mixte, unul dintre aceștia evidențiind comentariul pătrunzător al cărții privind critica de film și evoluția industriei, altul exprimându-și frustrarea pentru că a primit o carte folosită, anunțată ca fiind nouă, iar un al treilea declarându-se pur și simplu mulțumit de achiziție.

Cartea oferă o analiză pătrunzătoare și umor despre critica de film, reflectând asupra unei perioade semnificative din istoria cinematografiei americane (1975-1995). Cartea este recomandată celor interesați să înțeleagă complexitatea filmului ca artă și afacere.

O recenzie semnalează o problemă cu starea cărții, care a fost anunțată ca fiind nouă, dar a ajuns folosită, cu imperfecțiuni.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Making Meaning: Inference and Rhetoric in the Interpretation of Cinema

Conținutul cărții:

Noua carte a lui David Bordwell este în același timp o istorie a criticii de film, o analiză a modului în care criticii interpretează filmul și o propunere pentru un program alternativ de studii cinematografice.

Este o anatomie a criticii cinematografice menită să redefinească agenda studiilor cinematografice. Ca atare, Making Meaning ar trebui să fie o carte de referință, un centru de dezbatere din care vor evolua viitoarele studii cinematografice.

Bordwell cartografiază sistematic diferitele strategii de interpretare a filmelor și de creare a sensului, ilustrându-și punctele de vedere cu o gamă largă de exemple din critica cinematografică occidentală. După un capitol introductiv care stabilește termenii și domeniul de aplicare al argumentului, Bordwell continuă să arate cum instituțiile critice constrâng și conțin practicile pe care le promovează și cum interpretarea textelor a devenit o preocupare centrală a științelor umaniste. El prezintă cu luciditate dezvoltarea criticii cinematografice în Franța, Marea Britanie și Statele Unite după cel de-al Doilea Război Mondial; analizează această dezvoltare prin intermediul a două tipuri importante de critică, tematică-explicativă și simptomatică; și arată că ambele tipuri, considerate de obicei antitetice, au de fapt multe în comun.

Aceste școli de critică diverse și chiar beligerante împărtășesc tehnici convenționale, retorice și de rezolvare a problemelor - un aspect care are implicații ample asupra modului în care criticii își practică arta. Cartea se încheie cu o trecere în revistă a alternativelor la critica bazată pe interpretare și, în final, cu propunerea că o poetică istorică a cinematografiei oferă cel mai fructuos cadru pentru analiza filmului.