Manifoldul divin

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă o viziune optimistă a teologiei postmoderne prin prisma filosofilor Gilles Deleuze și A.N. Whitehead, folosind Divina Comedie a lui Dante ca fundal. Se angajează atât cu filosofiile transcendentale, cât și cu cele postmoderne, deși este posibil să nu fie accesibilă pe scară largă fără sprijin instituțional sau resurse financiare substanțiale.

⬤ Oferă o perspectivă unică și optimistă asupra teologiei postmoderne.
⬤ Se implică profund în filosofiile lui Deleuze și Whitehead.
⬤ Utilizează Divina Comedie a lui Dante pentru a explora concepte filosofice și teologice istorice.
⬤ Încurajează luarea în considerare a altor gânditori importanți din domeniu.

⬤ Accesibilitate limitată pentru cititorii care nu dispun de o bibliotecă universitară sau de mijloace financiare.
⬤ Poate fi interesant doar pentru cei deja familiarizați cu concepte filosofice complexe.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Divine Manifold

Conținutul cărții:

Manifestul divin este o cercetare postmodernă a temelor intersectate ale conceptului și realității multiplicității într-un chaosmos care nu refuză dimensiunea teopoetică, ci o definește mai degrabă în termenii polifiliei divine, dragostea de multiplicitate.

Într-un joc complicat cu Divina Comedie a lui Dante, această carte abordează chestiuni de religie și filosofie prin dinamica aporotică a iubirii și puterii, plasându-și discuțiile în mijlocul și între sferele unei filosofii autentice a multiplicității. Această filosofie își are originea în abordarea poststructuralistă a lui Gilles Deleuze și în inspirațiile filosofice procesuale ale lui Alfred N.

Whitehead. În timp ce chaosmosul lor invită la întrebări privind realitatea ultimă, pluralismul religios și angajamentul multireligios, o teopoetică a iubirii va găsi disocieri și armonizări paradoxale cu sensibilitățile postmoderne ale limbajului, puterii, cunoașterii și întrupării. La intersecția dintre perspectivele poststructuralismului și ale teologiei procesului în ceea ce privește necesitatea eliberatoare a multiplicității pentru o cosmologie postmodernă, cartea își realizează afirmația centrală.

Dacă există o dimensiune divină a chaosmosului, aceasta nu va fi găsită în nicio identificare cu forțe mundane sau puteri supranaturale, ci, dimpotrivă, în diferența absolută dintre iubirea polifilică și creativitate. Cu toate acestea, indiferența concomitentă a iubirii și a puterii - indecizia sa mistică în ceea ce privește orice conceptualizare - va conduce la întrebări existențiale privind insistența asupra multiplicității într-o lume a devenirii infinite ca fundal ineluctabil pentru importanța și creativitatea sa, formulând un impuls ecologic și etic pentru un intermezzo de mistagogie a devenirii.