Marșul morții Bataan: Povestea unui soldat

Recenzii ale cititorilor

Cartea relatează experiențele dureroase ale domnului James Bollich în timpul Marșului Morții din Bataan, oferind o relatare personală detaliată, dar concretă, a încercărilor fizice și emoționale cu care s-a confruntat. Mulți cititori au considerat că este o poveste importantă care ar trebui împărtășită generațiilor viitoare, subliniind curajul și rezistența celor care au îndurat asemenea suferințe.

Cartea oferă o relatare de primă mână plină de detalii valoroase despre Marșul Morții Bataan, subliniind supraviețuirea autorului fără amărăciune. Cititorii au apreciat profunzimea emoțională pe care au putut-o adăuga ei înșiși, importanța amintirii acestor evenimente istorice și legătura personală pe care mulți au simțit-o, în special cei care i-au cunoscut pe veterani.

Unii recenzenți au considerat că scrierii îi lipsește intensitatea emoțională sau finețea literară, deoarece este descrisă ca fiind oarecum faptică și lipsită de pasiune. Stilul narativ s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, deoarece se citește mai degrabă ca o rememorare a evenimentelor decât ca o carte de memorii profund emoționantă.

(pe baza a 16 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Bataan Death March: A Soldier's Story

Conținutul cărții:

De la un veteran american curajos vine o relatare a unui martor ocular al unui capitol înfiorător din istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Capturat atunci când America a capitulat în Filipine 1/2 Peninsula Bataan, James Bollich a trăit pe propria piele marșul care a costat peste 8.000 de vieți americane și filipineze. Acum, el împărtășește experiența de neuitat a celor trei ani și jumătate de prizonierat japonez.

Acest jurnal relatează experiența sa personală, concentrându-se mai întâi pe marșul de 65 de mile care privea prizonierii de hrană, apă și odihnă. Prizonierii primeau pedepse aspre pentru orice infracțiune, una dintre cele mai brutale fiind politica de a-i decapita pentru că luau o înghițitură de apă. În loc să-l forțeze să renunțe, aceste lucruri l-au făcut pe Bollich să lupte și mai mult pentru viață. Văzându-și camarazii căzând lângă el și văzându-și propriul corp degradându-se până la 90 de kilograme, el nu și-a abandonat niciodată dorința de a supraviețui. După terminarea marșului, a rămas prizonier de război, mai întâi într-o veche bază militară din Filipine, apoi într-un alt lagăr din Mukden, Manciuria. Își povestește detenția în detaliu, de la înfometare și tortură până la săparea mormintelor propriilor camarazi în soarele fierbinte, fără pălării sau apă. Prin toate acestea, a rămas curajos și plin de speranță că într-o zi se va întoarce acasă. Povestea sa amintește atât generațiilor trecute, cât și celor prezente de oroarea și brutalitatea războiului din Pacific, oferind în același timp o mărturie inspirată a voinței.

Spiritul uman.