Meat Is Murder a lui Smiths

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o relatare fictivă a vieții unui adolescent în anii 1980, reflectând asupra peisajului emoțional și cultural modelat de albumul „Meat Is Murder” al trupei The Smiths. Deși este amuzantă și relatabilă pentru fanii acelei epoci, nu reprezintă o examinare directă a albumului în sine, ceea ce a dus la recenzii mixte din partea cititorilor care fie l-au iubit, fie l-au urât.

Scrisul este adesea descris ca fiind amuzant, spiritual și cu rezonanță emoțională. Mulți cititori s-au conectat cu experiențele protagonistului, găsind umor și pregnanță în temele adolescenței. Cartea este lăudată pentru reflecția sa nostalgică asupra scenei muzicale din anii 1980 și pentru portretizarea angoasei adolescentine.

Un număr semnificativ de critici au fost dezamăgiți de faptul că cartea nu oferă o perspectivă aprofundată asupra albumului „Meat Is Murder”, așa cum se așteptau. Criticii au remarcat o legătură superficială cu The Smiths, unii etichetând-o ca fiind autoindulgentă sau prost comercializată. Narațiunea a părut uneori neterminată sau lipsită de profunzime, lăsându-i pe unii cititori nemulțumiți de experiența generală.

(pe baza a 22 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Smiths' Meat Is Murder

Conținutul cărții:

Un liceu catolic de lângă Boston în 1985. Un timp al sinuciderilor, al umilințelor din sălile de sport, al fumatului pentru începători, al atacurilor de astm și al îndrăgostirilor incendiare ale adolescenților. Îndrăgostiri de o fată (Allison), de o trupă (The Smiths) și de un album, Meat is Murder, care era atât de crud, atât de viu și atât de melodic încât te puteai agăța de el ca de o barcă de salvare în timpul unei furtuni.

În această nuvelă genială, Joe Pernice spune povestea descoperirii lui Meat is Murder de către un copil astmatic.

Iată un scurt excerpt:

Într-o dimineață, în timp ce alergam pe lângă placa de bronz care comemorează moartea unui student și a unui motociclist, cu cravata fluturând ca o parbrizieră, Ray a apăsat pedala de frână a Dodge-ului său în timp ce se apropia de mine. Traficul cu 80 de kilometri pe oră s-a oprit brusc, aproape ucigător, în spatele lui. S-a aplecat și a coborât geamul pasagerului într-o singură mișcare fluidă. S-a dispensat de formalități în timp ce eu mă minunam de îndrăzneala șofatului său și, aruncându-mi ceva, mi-a făcut cu ochiul și mi-a spus: „Poftim. Am de gând să mă sinucid. A apăsat pe accelerație, lăsând un petec de cauciuc surprinzător de bun pentru o mașină atât de de rahat. În rigole, îndulcite cu nisipul depus în timpul ultimei ninsori a iernii, am văzut scris cu cerneală roșie pe bandă adezivă lipită de o casetă fumurie: Smiths: Meat.