Medicină și caritate în Irlanda 1718-1851

Titlul original:

Medicine and Charity in Ireland 1718-1851

Conținutul cărții:

În această istorie socială lămuritoare a medicinei și a carității în Irlanda pe parcursul a aproape 150 de ani, din 1718 până imediat după Marea Foamete, Laurence M. Geary arată cum boala și sărăcia au reacționat una asupra celeilalte.

Sărăcia rezultată în urma creșterii demografice mari, care a continuat până la apariția ciumei cartofului în 1845, a avut un efect sever asupra sănătății populației țării, iar foametea în sine a provocat aproximativ un milion de decese din cauza foametei și a bolilor. Aceasta a fost o perioadă de mari schimbări în serviciile medicale și caritabile. În secolul al XVIII-lea, bolnavii ajunseseră să fie considerați săraci merituoși, având, prin urmare, un drept mai mare la asistență publică decât cei a căror sărăcie era rezultatul risipirii, lenevirii sau viciilor lor.

În Irlanda s-a dezvoltat o rețea de organizații caritabile pentru a oferi asistență medicală gratuită bolnavilor săraci. Primul spital voluntar din Dublin a fost deschis în 1718, iar Geary urmărește înființarea și dezvoltarea spitalelor voluntare și a infirmeriei județene în întreaga țară.

Acestea aveau un puternic etos și o puternică prejudecată anglicană, însă după emanciparea catolicilor în 1829, nepotismul, sectarismul și politica de dezbinare care predominau în cadrul acestor organizații au fost supuse unui control tot mai atent. Medicii au înregistrat progrese considerabile în dezvoltarea unei profesii reglementate.

Geary descrie evoluțiile în elaborarea politicilor și în legislație, culminând cu Medical Charities Act din 1851, pe care îl descrie ca parte a unui proces care a caracterizat secolul și mai mult analizat în această carte: presiunea necruțătoare asupra filantropiei și carității medicale private și trecerea inexorabilă de la voluntarism la un sistem embrionar de medicină de stat.