Memoriile lui Jean Laffite: Din Le Journal de Jean Laffite

Recenzii ale cititorilor

Cartea conține traducerea unui document presupus a fi scris de piratul Jean Lafitte, oferind informații despre viața și experiențele acestuia. În timp ce unii cititori apreciază contextul istoric și descoperirile sale, alții o critică ca fiind o relatare potențial falsă sau înșelătoare, lipsită de bază factuală.

Oferă o perspectivă excelentă asupra vieții din acea epocă, conține povestiri interesante și opinii despre evenimente istorice și este o traducere academică care înlocuiește o versiune mai veche. Interesantă pentru cercetătorii lui Lafitte și pasionații de istorie.

Criticat pentru că este prost scris și părtinitor; unii recenzenți consideră că textul nu este autentic, cu afirmații de falsificare și neconcludență cu privire la paternitatea sa. Poate induce în eroare cititorii ocazionali.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Memoirs of Jean Laffite: From Le Journal de Jean Laffite

Conținutul cărții:

Jean Laffite s-a născut în Santo Domingo și a fost crescut de o bunică evreică de origine spaniolă care i-a insuflat ura față de Coroana spaniolă și față de cei care o serveau. Mai târziu, această ură s-a extins și la britanici.

Urmând pe urmele fratelui său mai mare, Alexandre, Jean și fratele său Pierre au devenit corsari pentru Franța, sub comanda unchiului lor, Rene Beluchai. Laffite descrie în detaliu capturarea unei nave spaniole și soarta echipajului acesteia. După o perioadă de capturare a navelor inamice, cei doi frați pleacă în Franța pentru a se alătura armatelor lui Napoleon.

În schimb, se trezesc în închisorile inamice și, după eliberare, se întorc în Caraibe, unde reiau depredările împotriva navelor spaniole și britanice.

Revolta sclavilor din Haiti îi trimite pe frați în siguranță în Louisiana, unde înființează Barataria ca centru de contrabandă către New Orleans și în amonte. Jean și guvernatorul Louisianei, Clairborne, devin dușmani și își pun reciproc recompense pe capul celuilalt.

Doar sosirea britanicilor, care îi oferă lui Laffite o grațiere și o mită, sparge impasul dintre baratari și americani. Ajutorul acordat de Laffite generalului Andrew Jackson este bine cunoscut și stă la baza locului său în istoria americană. După victorie, Jean a primit o grațiere, dar nu și despăgubiri pentru pierderile financiare suferite în anii de război.

Călătoriile inutile la Washington i-au confirmat lui Laffite necesitatea de a reveni la vechile obiceiuri și el a înființat o nouă colonie de corsari pe teritoriul spaniol, pe insula Galveston. Distrugerea provocată de un uragan și o lume în schimbare - susținută de puterea marinei americane - au dus la a doua dizolvare a întreprinderii Laffite. Jean și ultimii dintre oamenii săi au părăsit așezarea Galveston în timp ce aceasta ardea, aprinsă de propriile lor mâini.

Jefuirea pe cont propriu a devenit din ce în ce mai periculoasă, până când Jean și Pierre au decis să renunțe și să răspândească zvonul morții lor violente și al îngropării lor pe coasta Yucatanului. Frații și-au împărțit prada, au îngropat o parte și au plecat pe drumuri separate.

Jean, care pierduse o soție tânără în timpul nașterii celui de-al treilea copil al lor, și-a găsit o soție tânără în Charleston, Carolina de Sud. Și-au întemeiat a doua familie în Philadelphia înainte de a se muta la St. Louis, Missouri, pentru a-și încheia anii.

Jean Laffite și-a păstrat anonimatul, dar a lucrat în spatele scenei pentru cauze care îi erau dragi.

Fostul negustor de sclavi a devenit aboliționist sub influența noii sale soții, iar după o vizită în Europa în 1847, a devenit chiar un susținător socialist al tânărului Karl Marx. Se considera un binefăcător al omenirii, dar chiar și la sfârșitul memoriilor sale nu a uitat să proclame Jos dragonul britanic!