Mirosuri: O istorie culturală a mirosurilor în epoca modernă timpurie

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o explorare profundă a istoriei și semnificației mirosurilor, oferind detalii sociale și istorice fascinante. Deși este atrăgătoare din punct de vedere vizual, cu ilustrații frumoase, se adâncește, de asemenea, în unele conținuturi salace și potențial ofensatoare, ceea ce o face o lectură polarizantă.

⬤ Conținut revelator despre istoria mirosurilor
⬤ bine documentat, cu implicații sociale fascinante
⬤ ilustrații frumoase
⬤ relevant pentru interesele actuale în parfumerie
⬤ încurajează reflecția asupra atitudinilor față de mirosuri și igienă.

Conține detalii obscene și potențial ofensatoare care ar putea să nu fie potrivite pentru toată lumea; unii cititori ar putea găsi subiectul mai puțin atrăgător dacă nu au un interes pentru olfacție.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Smells: A Cultural History of Odours in Early Modern Times

Conținutul cărții:

De ce simțul nostru olfactiv este atât de subapreciat? Avem tendința de a considera mirosul ca pe o rămășiță vestigială a trecutului nostru preuman, condamnată la extincție treptată, și facem eforturi mari pentru a elimina mirosurile din mediul nostru, suprimând mirosul corporal, respirația urât mirositoare și alte mirosuri. Faptul că trăim într-un mediu relativ lipsit de mirosuri ne-a adormit importanța pe care mirosurile au avut-o întotdeauna în istoria și cultura umană.

În această nouă carte majoră, Robert Muchembled redă mirosului locul care i se cuvine ca unul dintre cele mai importante simțuri ale noastre și examinează transformarea mirosurilor în Occident de la Renaștere până la începutul secolului al XIX-lea. El arată că, în secolele anterioare, aerul din orașe era adesea saturat de emisii grețoase și de poluare periculoasă. Nemaiavând de ales decât să vadă și să miroasă zilnic fecale și urină, oamenii manifestau puțină repulsie; până în anii 1620, literatura și poezia se delectau cu excrementele care acum ne dezgustă. Mirosul de excremente și mirosurile corporale erau aspecte formative ale erotismului și sexualității, atât pentru elita socială, cât și pentru clasele populare. În același timp, medicina explica epidemiile de ciumă prin respirația otrăvitoare a Satanei care corupea aerul. Chihlimbarul, moscul și civetul au ajuns să fie considerate bastioane vitale împotriva respirației diavolului: parfumurile erau purtate ca o armură împotriva ciumei. Dispariția ciumei după 1720 și declinul accentuat al fricii de diavol au făcut ca folosirea parfumurilor pentru a lupta împotriva forțelor răului să nu mai aibă sens, deschizând calea pentru revoluția olfactivă din secolul al XVIII-lea, când parfumurile mai moi și mai dulci, adesea cu arome florale și fructate, au devenit la modă, reflectând noile norme ale feminității și o viziune mai blândă asupra naturii.

Această bogată istorie culturală a unui sens subapreciat va fi atractivă pentru un public larg.