Misfits: Learning from Our Inner Outcast and How It Can Empower Us to Find Our Destiny

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 9 voturi.

Conținutul cărții:

Când nasul roșu al lui Rudolph a ajuns pe ecranele caselor din întreaga națiune în 1964 prin intermediul filmului special de sărbători al lui Rankin & Bass intitulat Rudolph the Red-Nosed Reindeer, oamenii de pretutindeni s-au îndrăgostit de acest ciudat cu nasul strălucitor. Atunci când proscrisul a salvat eroic Crăciunul, ghidând sania Moșului într-o noapte furtunoasă de Ajun, lumea a aplaudat excentricitatea sa devenind sursa triumfului său. Dar când filmul s-a încheiat fără o răscumpărare pentru numeroasele jucării exilate pe care le-a întâlnit pe Insula Jucăriilor Nepotrivite, protestele publicului au fost atât de puternice încât producția a fost reluată și finalul filmului a fost modificat pentru a include o rezolvare pentru aceste alte jucării exilate. De ce a fost necesar acest lucru?

Protestul telespectatorilor a fost suficient de puternic pentru a determina validarea acestor inadaptați dintr-un motiv profund: în adâncul sufletului nostru, fiecare dintre noi vede o mică parte din noi înșine în proscriși. Ne identificăm cu cei care nu se integrează, care sunt considerați de neiubit sau care sunt pur și simplu percepuți ca fiind „ciudați” și fiecare dintre noi își dorește profund să vadă această ostracizare inversată, să vadă că proscrișii își găsesc un loc de care să aparțină și că cei neiubiți găsesc confort și afecțiune. Lăsând jucăriile în urmă, era ca și cum declarația care se făcea era că astfel de ciudățenii meritau să fie și ele lăsate în urmă, iar oamenii nu permiteau ca un astfel de standard să fie ridicat.

Mulți dintre noi avem un inadaptat interior: o persoană singuratică sau deplasată pe care o ținem adesea ascunsă. În spatele vălului succesului, bogăției, farmecului, carismei, umorului, al „am reușit să mă adun” și al multor alte tipuri de fațade, se ascund segmente din noi înșine pe care adesea le ținem departe de ochii celorlalți. Rezultatul este un tip profund de izolare și separare de comunitățile noastre, de familiile noastre, de prieteni și, uneori, chiar de Trupul lui Hristos și de chemarea noastră rânduită de Dumnezeu. Ne ascundem adevăratul nostru sine din cauza fricii, a nesiguranței, a precauției și a unei aparente certitudini că suntem singurii care simțim ceea ce simțim noi.

Dar aceasta este o minciună, menită să ne împiedice să ne atingem potențialul în multe feluri și să ne facă să ne simțim ca și cum am fi singuri. Ce putem învăța de la jucăriile proscrise din filmul stop action din 1964: Charlie in the Box, elefantul pătat, Dolly for Sue, aparent fără cusur, un vagon de marfă cu roți pătrate, pistolul cu apă care trage doar jeleu sau ceilalți exilați? Răspunsul este destul de lămuritor și, atunci când este urmărit la maximum, ar putea duce la o viață de conectare cu familia, colegii și biserica. Ne-ar putea permite să ne găsim chemarea rânduită de Dumnezeu, să ne vedem pe noi înșine cu ochi noi, plini de har, și chiar să ne determinăm să ne îmbrățișăm destinul.