Misiune Improbabilă: Utilizarea documentelor fantastice pentru a îmblânzi dezastrele

Recenzii ale cititorilor

Cartea este extrem de recomandată pentru managerii situațiilor de urgență și pentru cei care aspiră să intre în acest domeniu. Ea oferă o perspectivă valoroasă asupra aspectelor sociologice ale gestionării evenimentelor catastrofale și critică modul în care organizațiile gestionează astfel de situații.

⬤ Bine scrisă și concisă
⬤ oferă o analiză sociologică a gestionării catastrofelor
⬤ oferă perspective și înțelegere valoroase
⬤ nu conține matematică sau modele complexe, ceea ce o face accesibilă.

Unii cititori pot considera că definiția riscului și a incertitudinii este non-standard sau confuză.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Mission Improbable: Using Fantasy Documents to Tame Disaster

Conținutul cărții:

Cum planifică guvernul sau o întreprindere un dezastru inimaginabil - o topire la o centrală nucleară, o deversare uriașă de petrol sau un atac nuclear? Lee Clarke examinează încercările reale de a se "pregăti" pentru aceste catastrofe și constată că politicile adoptate de corporații și agenții guvernamentale sunt fundamental retorice: planurile nu au nicio șansă de reușită, dar servesc atât organizațiilor, cât și publicului, ca simboluri ale controlului, ordinii și stabilității. Aceste "documente fanteziste" încearcă să inspire încredere în organizații, dar pentru Clarke ele sunt persuasiuni tulburătoare, care ne liniștesc percepția că, în cele din urmă, nu ne putem controla propriile progrese tehnologice.

De exemplu, Clarke studiază planurile corporațiilor de curățare a scurgerilor de petrol din Prince William Sound înainte de dezastrul Exxon Valdez și constată că strategiile acceptate nu erau doar nerealiste, ci și complet nesustenabile. Deși diferite organizații erau obligate să aibă un plan de curățare pentru deversări masive în sunet, o deversare cu adevărat masivă era fără precedent, iar politica acceptată era puțin mai mult decât un mozaic de presupuneri bazate pe curățări (de cele mai multe ori nereușite) după accidente mai mici.

Deși suntem din ce în ce mai sceptici cu privire la organizațiile mari, nu avem de ales decât să depindem de ele pentru a ne proteja de dezastrele la scară largă. Ne așteptăm ca specialiștii lor să spună adevărul și totuși, după cum subliniază Clarke, retorica liniștitoare (sub masca previziunilor experților) poate să nu aibă nicio bază reală sau adevărată, deoarece o astfel de bază nu este realizabilă.

Descoperind pericolele planificării atunci când punerea în aplicare este o fantezie, Clarke concluzionează că societatea ar fi mai sigură, mai inteligentă și mai echitabilă dacă organizațiile și-ar putea recunoaște limitele.