Moartea lui Tolstoi

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează reacțiile publice și personale la moartea lui Leon Tolstoi, examinând frenezia mediatică și dilemele etice implicate, precum și percepțiile contradictorii ale lui Tolstoi ca figură venerată și eretic controversat. Prin cercetări aprofundate, autorul prezintă o viziune multidimensională asupra acestui eveniment istoric, încurajând cititorii să tragă propriile concluzii cu privire la semnificația sa.

Bine documentată, captivantă, oferă perspective multiple asupra morții lui Tolstoi, prezintă rolul mass-media în acest eveniment și leagă evenimentele istorice de problemele culturale moderne. Utilizarea extensivă de către autor a surselor primare adaugă profunzime și bogăție narațiunii.

Unii cititori au considerat lucrarea aridă și prea academică. Narațiunea poate fi dificilă pentru cei care nu sunt familiarizați cu Tolstoi sau cu istoria Rusiei, deoarece îi lipsește o relatare cronologică directă a evenimentelor. Presupunerile cu privire la cunoștințele de bază ale cititorului despre figurile-cheie ar putea lăsa pe unii să se simtă pierduți.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Death of Tolstoy

Conținutul cărții:

În mijlocul nopții de 28 octombrie 1910, Leon Tolstoi, cel mai faimos om din Rusia, a dispărut. Un sfânt secular venerat pentru geniul său literar, pentru pacifism și pentru devotamentul său față de pământ și față de cei săraci, Tolstoi și-a părăsit casa în secret pentru a porni într-o ultimă călătorie. Dispariția sa a devenit imediat o senzație națională. Două zile mai târziu, a fost găsit la o mănăstire, dar a dispărut din nou în scurt timp. Când a apărut apoi la Astapovo, o gară mică și izolată, toată Rusia a urmărit povestea. În timp ce murea de pneumonie, a devenit eroul unei povestiri naționale de o importanță imensă.

În The Death of Tolstoy (Moartea lui Tolstoi), William Nickell descrie o Rusie angajată într-un război al cuvintelor cu privire la modul în care această poveste ar trebui să fie spusă. Biserica Ortodoxă, care îl excomunicase pe Tolstoi în 1901, a susținut mai întâi că acesta se întorsese la matcă, iar apoi s-a declarat împotriva convingerilor sale mai vehementă ca niciodată. Polițiștii spioni trimiși de stat i-au urmărit fiecare mișcare, temându-se că moartea sa va încuraja milioanele sale de susținători din rândul tinerilor, țărănimii și intelectualității. Reprezentanții presei s-au adunat la gara din Astapovo, unde Tolstoi era bolnav, transformând moartea sa într-un eveniment mediatic febril care a anticipat în mod surprinzător acoperirea fără limite a vieții - și a morții - celebrităților din zilele noastre.

Bazându-se pe relatări din ziare, corespondență personală, rapoarte ale poliției, circulare secrete, telegrame, scrisori și memorii, Nickell arată că spectacolul public al ultimelor zile ale lui Tolstoi a fost o reflectare vie a unui imperiu fragil și neliniștit în ajunul războiului și al revoluției.