Mountain Lion Rises: A Memoir of Healing

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o carte de memorii deschisă și sinceră a autoarei Jacinta Hart Kehoe, care povestește călătoria ei emoțională în urma unui tragic accident de mașină care a dus la pierderea soțului și a fiului ei. Cartea se concentrează pe luptele ei cu vindecarea și pe relația cu fiica ei traumatizată, oferind în final un mesaj de speranță și rezistență.

Memoriile sunt inspiraționale și sincere, oferind o descriere onestă a tragediei personale și a procesului de vindecare. Stilul de scriere este captivant, atrăgând cititorii în narațiune. Ea explorează teme emoționale profunde, inclusiv sănătatea mintală și complexitatea de a fi părinte al unui copil cu tulburare bipolară. Povestea transmite speranță și putere, încurajând cititorii să își găsească propria cale spre vindecare.

Subiectul include evenimente intense și tragice, care pot fi greu de parcurs pentru unii cititori. Începutul cărții este deosebit de trist, iar luptele continue pot fi uneori copleșitoare. Unii cititori ar putea găsi dificilă greutatea emoțională a poveștii.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Mountain Lion Rises este o carte de memorii despre durerea și tragedia familială cauzate de moartea unui copil. Autoarea se luptă să se recupereze după o rană gravă în timp ce crește un copil adoptiv traumatizat și provocator. Atât soțul ei, cât și fiul adoptiv au fost uciși în oribilul accident care le-a schimbat dramatic cursul vieții. Ea își găsește o oarecare consolare în legătura sa puternică cu animalele, atât sălbatice, cât și domestice. Prin fațete ale naturii, întâlniri ciudate și angajamentul prietenilor și al comunității, Hart Kehoe spune povestea mai amplă a vindecării de traume și a părinților singuri într-o perioadă de criză.

Așa cum o descrie autoarea:

"Această criză m-a determinat să scriu întâmplarea: Într-o duminică luminoasă și rece de decembrie 2003, familia mea s-a îndreptat spre Iowa City pentru recitalurile lui Elizabeth și Raymond. Nimeni, însă, nu a apucat să audă muzica.

Imediat ce am ajuns pe rampa de acces la I-80, traficul a încetinit până la oprire. În timp ce ne apropiam de ceilalți călători, sunetul inconfundabil al frânelor pneumatice și gemetele joase ale claxonului unui camion care se apropiau au venit din spate. Instinctiv, m-am simțit obligat să mut dubița de pe drum. Dar eu nu conduceam. L-am îndemnat pe soțul meu să apese pe accelerație și să se îndepărteze rapid de locul faptei.

Ce îmi amintesc în continuare: Soțul meu prăbușit, fiul meu întins în mod nefiresc pe bancheta din spate și plânsetele fiicei mele. Recuperarea mea fizică a început la Spitalul Universității din Iowa, unde am plutit în și din conștiință timp de câteva zile. Alte recuperări s-au întins pe ani de zile.

Soțul și fiul meu fiind decedați, a trebuit să am grijă de fiica mea adoptivă pre-adolescentă - deja traumatizată de abuzurile din copilărie și suferind de tulburare reactivă de atașament. De asemenea, aveam câini, pisici, un cal și o casă nou construită în zona rurală din Iowa, lângă râul Cedar. Nu am vrut să pierd niciunul dintre acestea, deși asta însemna să le gestionez pe toate în ciuda confuziei cognitive și emoționale.".