Mulligan Stew

Recenzii ale cititorilor

Mulligan Stew de Gilbert Sorrentino este un roman postmodern complex care îmbină umorul, suprarealismul și metaficțiunea, explorând luptele unui scriitor în cadrul unui roman care are propriile sale personaje conștiente de statutul lor ficțional. Narațiunea sare de la un strat la altul, oferind experiențe de lectură atât haotice, cât și captivante. În timp ce unii cititori o găsesc hilară și stimulantă din punct de vedere intelectual, alții o consideră provocatoare și incoerentă.

⬤ Scriere hilară și plină de umor, care satirizează eficient ficțiunea erotică și cea despre cowboy.
⬤ Straturi metaficționale captivante și un concept unic de roman în roman.
⬤ Explorarea luptelor unui scriitor adaugă profunzime narațiunii.
⬤ Atracție puternică pentru cei care apreciază literatura postmodernă și experimentul literar.
⬤ Bogat în referințe culturale, în special din scena muzicală a anilor 1940.

⬤ Structură confuză cu narațiuni multiple care pot fi dificil de urmărit.
⬤ Poate părea prea lungă și incoerentă pentru unii cititori.
⬤ Limbajul puternic și conținutul sexual pot fi deranjante pentru cititorii sensibili.
⬤ Nu are un început, un mijloc și un sfârșit convențional, ceea ce ar putea frustra pe cei care caută o intrigă tradițională.
⬤ Necesită un efort substanțial și răbdare din partea cititorilor pentru a o aprecia pe deplin.

(pe baza a 10 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Considerat în general drept cea mai bună realizare a lui Sorrentino, Mulligan Stew are ca subiect posibilitățile comice ale imaginației literare moderne. În timp ce romancierul avangardist Antony Lamont se străduiește să scrie o „crimă misterioasă new wave”, viața sa emoțională și sexuală frustrantă face ravagii asupra lucrării sale în curs.

Ca urmare, narațiunea sa (chiar cartea pe care o citim) se transformă într-o „tocană” literară, un amestec extrem de amuzant de însemnări din jurnal, poezie erotică, parodii de tot felul, scrisori de dragoste, interviuri și liste - după cum scria Hugh Kenner în „Harper's”, „pentru un alt asemenea virtuoz al listei ar trebui să-l învii pe Joyce”. Curând, personajele lui Lamont (împrumutate de la F.

Scott Fitzgerald, Flann O'Brien, James Joyce și Dashiell Hammet) capătă viață proprie, sabotându-i complet narațiunea. Sorrentino a extins foarte mult posibilitățile a ceea ce poate fi un roman în această operă extraordinară, care parodiază și omagiază în același timp arta ficțiunii.