Multe fețe ale lui Hristos: Povestea de o mie de ani a supraviețuirii și influenței Evangheliilor pierdute

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Misterul lui Hristos” de Philip Jenkins a primit un amestec de laude și critici din partea cititorilor. Mulți consideră că este o explorare accesibilă și revelatoare a istoriei creștine, care pune în discuție miturile populare și concepțiile greșite cu fapte bine documentate. Cu toate acestea, unii cititori se luptă cu stilul de scriere al autorului și susțin că uneori conținutul pare prea academic sau sec.

⬤ Deschide ochii și lămurește, contestând miturile comune și furnizând adevăruri istorice.
⬤ Accesibil pentru un public neacademic, în ciuda faptului că este erudit.
⬤ Bine documentat, cu o înțelegere cuprinzătoare a literaturii creștine.
⬤ Stârnește curiozitatea cititorilor cu privire la poveștile familiare și la „evangheliile pierdute”.
⬤ Oferă întrebări provocatoare despre textele canonice și moștenirea creștină.

⬤ Unii cititori consideră că stilul de scriere al lui Jenkins este lipsit de vitalitate, ceea ce face ca materialul să pară arid.
⬤ Câțiva consideră că accentul pus pe anumite teme este prea modern sau revizionist.
⬤ Unii și-au exprimat confuzia din cauza abundenței de citate și referințe care ar putea copleși noii cititori.
⬤ Există critici cu privire la portretizarea de către Jenkins a evenimentelor istorice și a motivațiilor din spatele tratării evangheliilor alternative.

(pe baza a 15 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Many Faces of Christ: The Thousand-Year Story of the Survival and Influence of the Lost Gospels

Conținutul cărții:

Relatarea standard a creștinismului timpuriu ne spune că primele secole după moartea lui Iisus au fost martorele unei eflorescențe a sectelor creștine, fiecare având propria sa evanghelie. Suntem învățați că aceste scripturi alternative, care reprezentau idei amețitoare, îndrăznețe și adesea bizare, au fost suprimate în secolele al IV-lea și al V-lea, când Biserica a canonizat evangheliile pe care le cunoaștem astăzi: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Celelalte au fost pierdute, distruse sau ascunse.

În cartea The Many Faces of Christ, renumitul istoric al religiilor Philip Jenkins respinge complet cele mai de bază presupuneri ale noastre despre Evangheliile pierdute. El dezvăluie că zeci de evanghelii alternative nu numai că au supraviețuit procesului de canonizare, dar în multe cazuri au rămas texte influente în cadrul Bisericii oficiale. Evanghelii cu totul noi au continuat să fie scrise și acceptate. Timp de o mie de ani, aceste povești ciudate despre viața și moartea lui Iisus au fost admise liber în incinta bisericii, aprobate pentru lectura liturgică, citite de laicii obișnuiți pentru instruire și plăcere și citate ca având autoritate de către savanți și teologi.

Evangheliile pierdute s-au răspândit mult și bine, trecând granițele geografice și religioase. Vechea Evanghelie a lui Nicodim a pătruns în sudul și centrul Asiei, în timp ce musulmanii și evreii au scris și răspândit evanghelii proprii. În Europa, între timp, abia în timpul Reformei și Contrareformei, Evangheliile pierdute au fost efectiv scoase din biserici. Cu toate acestea, multe au supraviețuit, iar unele continuă să modeleze practica și credința creștină în zilele noastre.

Oferind o nouă perspectivă revelatoare asupra formării canonului biblic, a naturii Bisericii primare și a evoluției creștinismului, cartea The Many Faces of Christ readuce aceste Evanghelii pierdute la locul lor central în istoria creștină.