Muzee, monumente și parcuri naționale: Către o nouă genealogie a istoriei publice

Recenzii ale cititorilor

Cartea Denisei D. Meringolo, „Muzee, monumente și parcuri naționale”, oferă o explorare aprofundată a istoriei publice, în special a dezvoltării sale prin intermediul Serviciului Parcurilor Naționale și a influențelor New Deal. Autorul articulează provocările cu care se confruntă istoricii publici și subliniază importanța colaborării interdisciplinare, documentând în același timp istoria istoriei publice ca domeniu și contribuțiile sale cheie de-a lungul timpului.

Cartea este bine scrisă și oferă numeroase perspective asupra genealogiei istoriei publice. Ea discută în mod eficient istoriile interconectate ale istoriei publice și ale National Park Service, subliniind contribuțiile semnificative aduse de aceste entități. Cititorii apreciază explorarea detaliată a rolurilor guvernamentale în conservarea istorică și eforturile diligente ale oficialilor parcurilor. Este văzută ca o lectură esențială pentru oricine este interesat de conservarea istorică și de parcurile naționale.

Unii recenzenți notează că cartea abordează provocările constrângerilor bugetare și rivalitățile între agenții, care ar putea să nu fie pe deplin rezolvate sau ar putea fi prezentate ca probleme în curs de desfășurare. În plus, deși autorul acoperă bine istoria NPS, abordarea poate părea convențională în ceea ce privește originile domeniului în anii 1970, cu o dorință de recunoaștere mai largă a creșterii anterioare a istoriei publice.

(pe baza a 5 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Museums, Monuments, and National Parks: Toward a New Genealogy of Public History

Conținutul cărții:

Expansiunea rapidă a domeniului istoriei publice începând cu anii 1970 i-a făcut pe mulți să creadă că este o profesie relativ nouă. În această carte, Denise D.

Meringolo arată că rădăcinile istoriei publice datează de fapt din secolul al XIX-lea, când guvernul federal a început să colecteze și să conserve resursele naturale și culturale ale națiunii. Oamenii de știință care efectuau cercetări și adunau specimene au devenit figuri-cheie într-un efort mai amplu de a proteja și interpreta peisajul națiunii. Colaborarea lor cu antreprenori, academicieni, conservatori și birocrați deopotrivă a ajutat la pregătirea drumului pentru alte inițiative guvernamentale, de la Smithsonian Institution la parcurile și monumentele gestionate astăzi de National Park Service.

Toate aceste evoluții au inclus activități interpretative care au modelat înțelegerea publică a trecutului. Cu toate acestea, abia odată cu apariția programului de istorie al Serviciului Parcurilor Naționale, orientat spre educație, în anii 1920 și 1930, istoria publică a găsit un sediu instituțional care a ancorat practica profesională simultan în valorile disciplinei emergente și în serviciul guvernamental.

Chiar și după aceea, tensiunile dintre administratorii din Washington și practicienii de pe teren din parcurile naționale, monumente și muzee au continuat să definească și să redefinească domeniul de aplicare și substanța domeniului. Potrivit lui Meringolo, procesul de definire persistă până în prezent, pe măsură ce istoricii publici își stabilesc o prezență tot mai mare în marile universități din Statele Unite și din străinătate.