Muzica și mitul plenitudinii - Spre o nouă paradigmă estetică (Music and the Myth of Wholeness - Toward a New Aesthetic Paradigm)

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Music and the Myth of Wholeness” de Tim Hodgkinson este recunoscută ca o explorare ambițioasă și provocatoare a relației muzicii cu corpul, limbajul și estetica. Deși oferă perspective fascinante și este un exercițiu intelectual util, cartea este adesea criticată pentru stilul său academic dens, care poate să nu fie ușor accesibil cititorilor generali.

Cartea oferă perspective fascinante asupra relației dintre muzică și diverse aspecte ale experienței umane. Este ambițioasă și provocatoare, lăudată pentru amestecul său de experiență muzicală personală și referințe critice din biologie, filosofie și teorie culturală. Experiența lui Hodgkinson ca muzician îmbogățește explorarea.

Cartea este descrisă ca fiind densă și nu ușor de citit, ceea ce o face mai puțin accesibilă cititorului obișnuit. Poate fi mai atrăgătoare pentru academicieni sau intelectuali, iar unii cititori consideră că uneori pierde contactul cu realitățile practice ale muzicii în referințele sale filosofice extinse.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Music and the Myth of Wholeness - Toward a New Aesthetic Paradigm

Conținutul cărții:

O nouă teorie a esteticii și a muzicii, bazată pe coliziunea dintre limbaj și corp.

În această carte, Tim Hodgkinson propune o teorie a esteticii și a muzicii întemeiată pe granița dintre natură și cultură în interiorul ființei umane. Analiza sa respinge ideea convențională a ființei umane ca un întreg integrat în favoarea unui câmp bogat și complex în care se ciocnesc tipuri incompatibile de informații - biologice și culturale. Numai atunci când recunoaștem ciocnirea dintre corp și limbaj în cadrul identității umane putem înțelege cum arta aduce la suprafață forma specială de subiectivitate potențial prezentă în experiențele estetice.

Ca tânăr muzician, Hodgkinson și-a dat seama că muzica este, într-un mod misterios, "de la sine" - nu izolată de viață, dar nici complet continuă cu ea. Bazându-se pe experiențele sale de muzician, compozitor și antropolog, Hodgkinson arată cum, atunci când ascultăm muzică, o nouă subiectivitate prinde viață în noi înșine. Modul normal de acțiune este suspendat, iar subiectivitatea înscrisă în muzică vine spre noi ca un "altul" formativ cu care să ne angajăm. Dar aceasta nu este reproducerea de către noi a propriei subiectivări a compozitorului; atunci când ascultăm muzica, împărtășim riscurile formative asumate de creatorul ei. Pentru a examina acest lucru în practică, Hodgkinson analizează lucrările a trei compozitori care au pretins fiecare că stimulează un nou mod de ascultare: Pierre Schaeffer, John Cage și Helmut Lachenmann.