MVP

Recenzii ale cititorilor

MVP de Rachel Van Dyken este o nuvelă romanțioasă contemporană despre sport care urmărește călătoria emoțională a lui Jax, un fundaș vedetă, și a lui Harley, logodnica lui, care și-a pierdut memoria în urma unui accident. Povestea abordează teme precum dragostea, pierderea și lupta pentru reconectare după tragedie, culminând cu un „fericiți până la adânci bătrâneți” satisfăcător pentru personaje. Cititorii au lăudat profunzimea emoțională, dezvoltarea personajelor și scriitura lui Van Dyken, deși unii au simțit că scurtimea nuvelei i-a lăsat cu dorința de mai mult.

Cititorii au apreciat intensitatea emoțională și legăturile puternice dintre personaje, în special între Jax și Harley. Scrisul a fost lăudat pentru capacitatea sa de a evoca sentimente profunde, mulți recenzenți menționând că au plâns în diferite momente. Reprezentarea relațiilor complexe și a luptelor personale a rezonat cu ei. Povestea este captivantă, iar mulți au fost atrași de călătoria personajelor către vindecare și iubire.

O critică comună a fost lungimea scurtă a nuvelei, ceea ce i-a determinat pe unii cititori să considere că punctele importante ale intrigii ar fi putut fi explorate mai profund. Câțiva au fost de părere că povestea ar putea fi confuză pentru cei care nu sunt familiarizați cu cărțile anterioare din seria Jocul jucătorilor. În plus, unii cititori au remarcat că evenimentele s-au desfășurat rapid, ceea ce a făcut-o greu de urmărit fără context.

(pe baza a 107 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

De la Rachel Van Dyken, autoarea bestsellerului nr. 1 din New York Times, vine o poveste despre cum să pierzi totul doar pentru a-l regăsi...

Am fost băiatul de aur. Fundașul Americii. Am fost totul pentru toată lumea.

Mereu disponibil.

Solid. Îmi amintesc cum ceva a simțit greșit în acea zi.

Și nu am fost în stare să fac acel sentiment să dispară. Nu când mi-am îngropat copilul. Nici când logodnicul meu s-a uitat la mine ca și cum eu aș fi fost motivul pentru toate astea.

Nici când m-am uitat în oglindă și am țipat din toți plămânii. Fotbalul m-a ținut sănătoasă. Dar am pierdut totul.

Și apoi am primit un telefon. A avut un accident.

Nu-și amintea nimic. Un domn nu ar fi luptat pentru ea, nu i-ar fi amintit de durere. Așa că, am lăsat-o să plece.

Am lăsat-o să trăiască fericită până la adânci bătrâneți și i-am luat tot întunericul, toată durerea, toată furia.

Numai că universul avea un simț al umorului bolnav. S-a ciocnit de mine. M-a urmărit.

Femeia frumoasă pe care obișnuiam să o numesc a mea. A spus că vrea să mă facă să zâmbesc. Nu știa că ea e motivul pentru care m-am oprit.