Nakhon Phanom: Dominoul care nu a căzut: (și orașul meu natal thailandez)

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Nakhon Phanom: The Domino That Did Not Fall” (Nakhon Phanom: Dominoul care nu a căzut) de James I. Jouppi este o memorialistică detaliată a experiențelor sale ca voluntar al Corpului Păcii în Thailanda la începutul anilor 1970. Cartea combină anecdotele personale cu contextul istoric, în special în ceea ce privește peisajul socio-politic influențat de războiul din Vietnam și rolul Corpului Păcii în regiune. În timp ce scrierea este sinceră și cercetarea cuprinzătoare, unii recenzenți au remarcat probleme cu editarea și structura narativă.

⬤ Narațiune bine scrisă și sinceră
⬤ cercetare amplă cu citări amănunțite
⬤ descriere vie a culturii thailandeze și a experiențelor personale
⬤ povestire captivantă care menține interesul cititorilor
⬤ profunzime emoțională și reflecții pătrunzătoare asupra dragostei și vieții
⬤ context istoric bun
⬤ include fotografii și hărți care îmbunătățesc narațiunea.

⬤ Multiple erori gramaticale și probleme structurale
⬤ lipsă de echilibru în concentrarea asupra personajelor, în special un accent exagerat pe o singură persoană
⬤ unele părți ar putea beneficia de o mai bună integrare a notelor de final în textul principal
⬤ ritm descris ca lent de unii cititori
⬤ repetiții ocazionale inutile.

(pe baza a 14 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Nakhon Phanom: the Domino That Did Not Fall: (and my Thai hometown)

Conținutul cărții:

După absolvirea promoției de inginerie civilă Cornell din 1971 și o perioadă de cinci săptămâni ca șofer de taxi în New York, Jim Jouppi a plecat în Thailanda pentru o aventură în Corpul Păcii. După ce și-a încheiat misiunea de doi ani, era gata să se întoarcă acasă când, după ce a întâlnit o jownatee thailandeză cochetă, a decis să își ia un concediu acasă și să se întoarcă pentru încă un an.

La întoarcerea în Thailanda, s-a trezit cufundat într-o dilemă foarte personală în timp ce încerca să scape de confluența dintre guvernul thailandez, Corpul Păcii și politica de contrainsurgență din provincia sensibilă la comuniști în care era staționat. Ulterior, Jouppi a fost angajat în America ca inginer în formare, ucenic tâmplar, refugiat și lucrător poștal, a petrecut trei ani în armată ca medic și a obținut un masterat în inginerie civilă în domeniul sănătății publice tropicale în Anglia. Prima sa încercare susținută de a scrie memorii a fost criticată de regretatul Dr.

John Shade de la Pearl S. Buck Foundation în 1979 ca "o declarație a vremurilor care trebuie să fie prezentată altfel decât ca adevăr, deoarece prea mulți oameni nu sunt pregătiți pentru adevăr".

Manualul său de supraviețuire pentru Corpul Păcii, publicat de el însuși, a fost criticat ulterior de James (Jay) Baldwin, reprezentant al lui Buckminster Fuller, ca făcând parte din "temele de bază pentru acasă, dacă aveți în vedere Corpul Păcii sau orice alt program de asistență sponsorizat de guvern". Înainte de a scrie această ultimă versiune a memoriilor sale, el a aflat cât mai multe de la oameni cu perspective diferite, în încercarea de a înțelege mozaicul mai larg.

El încheie cu un plan pentru un Corp al Păcii post-pandemic, cu o preformare îmbunătățită; independent, în măsura în care este posibil, de serviciile secrete americane, un Corp al Păcii care se poate baza pe istoria sa de 60 de ani și poate continua să fie o opțiune profesională viabilă pentru americani în viitor.