Recenzii ale cititorilor
Rezumat:The Birth of the Trinity de Matthew Bates este o examinare erudită a modului în care primii creștini au interpretat Vechiul Testament pentru a înțelege Trinitatea. Bates explorează tehnica exegezei prosopologice, în care textele Vechiului Testament sunt citite ca conversații între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Deși cartea este lăudată pentru cercetarea minuțioasă și perspectivele inovatoare, ea este remarcată pentru limbajul greoi și complexitatea sa, putând îndepărta unii cititori.
Avantaje:⬤ Oferă o perspectivă savantă profundă asupra interpretărilor creștine timpurii ale Vechiului Testament și asupra formării teologiei trinitare.
⬤ Oferă o perspectivă unică asupra modului în care biserica primară a înțeles Trinitatea prin exegeza prosopologică.
⬤ Conține resurse bibliografice complete și note de subsol amănunțite.
⬤ Prezintă argumente convingătoare susținute de texte istorice și interpretări ale personalităților bisericii primare.
⬤ Foarte apreciată ca o resursă valoroasă pentru înțelegerea hristologiei și a bisericii primare.
Dezavantaje:⬤ Limbaj greoi și complex care poate să nu fie accesibil tuturor cititorilor, în special celor care nu sunt profund versați în teologie.
⬤ Unii cititori pot găsi cartea redundantă în ultimele capitole, un punct cheie fiind subliniat în mod repetat.
⬤ Anumite concluzii pot fi controversate sau dezagreabile pentru unii, ducând la divergențe în interpretări.
(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Birth of the Trinity: Jesus, God, and Spirit in New Testament and Early Christian Interpretations of the Old Testament
Conținutul cărții:
Cum și când au ajuns Isus și Duhul Sfânt să fie considerați ca fiind Dumnezeu în întregime? Nașterea Treimii oferă o nouă abordare istorică, explorând modul în care creștinii din secolele I și II au citit Vechiul Testament pentru a-l diferenția pe Dumnezeul unic ca fiind mai multe persoane.
Primii creștini au simțit că puteau "auzi" metaforic conversațiile divine dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt atunci când citeau Vechiul Testament. Atunci când aceste frânturi de dialog sunt conectate și unite, ele formează o narațiune despre desfășurarea vieții divine interioare, așa cum era înțeleasă de biserica în formare.
Ceea ce reiese nu este un portret static al Dumnezeului trinitar, ci o poveste în dezvoltare a persoanelor divine care pun în practică stima reciprocă, lauda exprimată, strategia de colaborare și dragostea de sacrificiu de sine. Prezența dialogului divin în Noul Testament și în literatura creștină timpurie arată că, spre deosebire de afirmațiile lui James Dunn și Bart Ehrman (printre alții), cea mai veche hristologie a fost cea mai înaltă hristologie, deoarece Isus a fost identificat ca persoană divină prin interpretarea Vechiului Testament.
