NATO și articolul 5: Alianța transatlantică și provocările apărării colective în secolul XXI

Titlul original:

NATO and Article 5: The Transatlantic Alliance and the Twenty-First-Century Challenges of Collective Defense

Conținutul cărții:

În cea mai mare parte a ultimilor 25 de ani, NATO s-a concentrat pe gestionarea crizelor în locuri precum Kosovo și Afganistan, ceea ce a dus la schimbări majore ale strategiei, resurselor, structurii forțelor și pregătirii alianței. Reînsușirea apărării colective - care se află în centrul angajamentului prevăzut la articolul 5 din Tratatul de la Washington - nu este o sarcină ușoară și nu este ceva ce NATO poate face prin retorică și declarații oficiale. Cu toate acestea, această schimbare este extrem de necesară pentru ca alianța să rămână bastionul apărării și securității occidentale. Anexarea ilegală a Crimeei și invazia Ucrainei de către Rusia au bulversat fundamental mediul de securitate din Europa, punând NATO în centrul atenției ca principal instrument de apărare colectivă pe care majoritatea statelor europene se bazează pentru a-și asigura securitatea. Apărarea colectivă este una dintre cele trei misiuni de bază ale alianței, alături de gestionarea crizelor și securitatea prin cooperare. Ea este definită în articolul 5, cea mai cunoscută și, fără îndoială, cea mai importantă parte a tratatului de înființare a NATO, care prevede „Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele în Europa sau America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor”. Deși toate cele trei misiuni sunt vitale pentru interesele numeroaselor state membre ale NATO, apărarea colectivă a devenit din nou prima între egali.

Cu toate acestea, trei obstacole foarte importante stau în calea alianței și a statelor sale membre în încercarea lor de a reîncorpora apărarea colectivă. Acestea corespund în mare măsură unei construcții de tip „scopuri - căi - mijloace”. Primul este strategia alianței față de Rusia. Este Rusia un adversar, un partener, niciunul sau ambele? Cum ar trebui să se schimbe strategia și politicile pentru a plasa alianța și membrii săi pe un teren mai solid atunci când vine vorba de gestionarea Rusiei? În al doilea rând, sunt disputele actuale privind resursele și împărțirea sarcinilor. În ultimii ani, a devenit o obișnuință ca liderii americani să critice public aliații europeni în încercarea de a obține mai multe contribuții la apărarea comună. Cum ar putea alianța să măsoare mai bine și să împartă mai echitabil sarcinile de securitate? În al treilea rând, este vorba de pregătirea alianței pentru îndeplinirea obiectivelor sale. Mulți aliați au anunțat sau pun în aplicare creșteri ale cheltuielilor de apărare. Cu toate acestea, guvernele statelor europene membre NATO sunt puternic stimulate de politica internă să favorizeze achiziționarea de echipamente militare sau cheltuielile cu salariile și beneficiile personalului, de obicei în detrimentul pregătirii. Rezultatul este că forțele militare ale NATO riscă să devină rapid goale într-un mod care este adesea subapreciat, ceea ce va împiedica alianța să își îndeplinească promisiunea de apărare colectivă inerentă articolului 5.

Cartea examinează toate aceste întrebări pentru a evalua revenirea NATO la apărarea colectivă și pentru a oferi o foaie de parcurs pentru depășirea acestor provocări atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.