Natura Pura: Despre recuperarea naturii în doctrina harului

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Steven A. Long explorează dezbaterea natură-grație în cadrul teologiei catolice, argumentând pentru existența unui scop natural pentru om, distinct de scopul supranatural al viziunii beatifice. În timp ce primele capitole oferă perspective valoroase asupra gândirii tomiste și critici ale lui Henri de Lubac și Hans Urs von Balthasar, capitolele ulterioare sunt mai provocatoare din punct de vedere academic.

Cartea oferă o perspectivă profundă asupra dezbaterii natură-grație, angajându-se puternic în filosofia tomistă. Este bine structurată și oferă o perspectivă nouă prin angajarea critică, fără animozitate, cu teologi influenți precum de Lubac și Balthasar. Primele două capitole sunt deosebit de accesibile și informative. Argumentele lui Long sunt fundamentate pe un cadru metafizic solid și oferă o contribuție valoroasă la înțelegerea implicațiilor naturii și harului pentru teologie.

Ultimele capitole (3 și 4) sunt considerate greu de înțeles, probabil datorită accentului lor academic destinat cititorilor deja familiarizați cu probleme filosofice complexe. Unii cititori pot considera că accentul profund pus pe limbajul și gândirea tomistă reprezintă o provocare fără cunoștințe prealabile în domeniu.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Natura Pura: On the Recovery of Nature in the Doctrine of Grace

Conținutul cărții:

De la teologia speculativă la exegeza lui Aquino, la filosofia nord-americană contemporană și gândirea socială și etică catolică, până la gândirea lui Benedict al XVI-lea, această lucrare argumentează importanța crucială a scopului natural proporțional în contextul harului și al beatitudinii supranaturale. Long susține că, în efortul de a evita naturalismul, Henri de Lubac a consumat involuntar pierderea naturii ca principiu normativ în cadrul teologiei, atât doctrinar, cât și exegetic în raport cu învățătura lui Aquino.

Autorul susține că aceasta constituie o eroare de înțeles, dar gravă. Punctul de vedere al lui De Lubac a fost adoptat și extins de Hans Urs von Balthasar în The Theology of Karl Barth, în care Balthasar susține că Aquino nici măcar nu putea lua în considerare natura pură, deoarece îi era imposibil să facă măcar distincția conceptuală implicată de această problemă, un punct de vedere contrazis de textul lui Aquino. Long susține că, în Teologia lui Karl Barth, relatarea lui Balthasar evacuează natura de densitatea sa ontologică specifică și o tratează ca pe o simplă creativitate ca atare, un fel de punct fără dimensiuni care încheie linia harului.

Dată fiind pierderea naturii în cadrul metodei teologice, recuperarea acesteia necesită instrumente filosofice. În al treilea capitol, această carte susține că, din cauza lipsei unei filosofii unificate a naturii sau a metafizicii, gândirea analitică atât de răspândită în cercurile anglofone este doar o metafilosofie parțială și, prin urmare, nu poate înlocui rolul tomismului clasic în cadrul teologiei.

Al patrulea capitol argumentează împotriva celor care interpretează afirmația unui scop natural proporțional ca fiind echivalentă cu pelagianismul social sau minimalismul în piața publică, implicându-se în lucrările lui Jacques Maritain, Jean Porter și David Schindler, Sr. Într-un apendice, autorul examinează gândirea timpurie a Cardinalului Ratzinger / Papa Benedict al XVI-lea și dezvoltarea sa către Conferința de la Regensburg.