Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzile despre „Sailing the Graveyard Sea” o evidențiază ca fiind o narațiune istorică bine documentată despre singura revoltă a Marinei SUA, prezentând un amestec de narațiune captivantă și detalii factuale, deși unii cititori au găsit părți din ea lente și seci. Mulți au lăudat abilitatea autorului de a face evenimentele complexe accesibile și intrigante, deși câțiva au criticat-o pentru lipsa de rezoluție și creativitate în stil.
Avantaje:Narațiune bine documentată, poveste captivantă, accesibilă cititorilor nefamiliarizați cu nonficțiunea, context istoric detaliat și perspective interesante asupra personajelor.
Dezavantaje:Unele părți sunt lente și seci, uneori se bazează prea mult pe acuratețea faptelor, lipsește flerul creativ în scriere, iar câțiva cititori au considerat că îi lipsește o rezoluție clară cu privire la evenimente.
(pe baza a 15 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Sailing the Graveyard Sea: The Deathly Voyage of the Somers, the U.S. Navy's Only Mutiny, and the Trial That Gripped the Nation
Conținutul cărții:
O relatare captivantă a singurei revolte din istoria Marinei Statelor Unite - un eveniment puțin cunoscut care a costat viața a trei tineri nevinovați - în parte mister al crimei, în parte dramă judiciară, la fel de propulsivă și dramatică ca romanele de succes ale lui Patrick O'Brian.
La 16 decembrie 1842, brig-of-war-ul american Somers a aruncat ancora în portul Brooklyn, la sfârșitul unei croaziere menite să învețe un grup de adolescenți rudimentele vieții navale. Dar acest exercițiu aparent inofensiv s-a sfârșit în catastrofă. Comandantul Alexander Slidell Mackenzie a venit la țărm spunând că a prevenit la limită o revoltă care l-ar fi ucis pe el și pe ofițerii săi. Unii dintre răzvrătiții împiedicați au fost ținuți sub pază, dar trei au fost spânzurați: secundul Samuel Cromwell, marinarul Elisha Small și aspirantul Philip Spencer, al cărui tată era secretarul de război, John Spencer.
Potrivit lui Mackenzie, Philip Spencer, în vârstă de 18 ani, a fost liderul care a încurajat echipajul să preia nava și să devină pirați, violând și jefuind în drumul lor pe vechiul continent spaniol. Și în timp ce tânărul ar fi putut fi un rebel fascinat de pirați, în curând a devenit clar că ordinul care i-a condamnat pe cei trei bărbați nu avea niciun temei legal. Și mai rău, că poate nu a avut loc niciodată o revoltă și că nava ar fi fost cuprinsă de o isterie târâtoare care s-a soldat cu sacrificarea a trei nevinovați.
Lunile de acuzații și contraacuzații au fost urmate de o curte marțială extrem de publică care l-a judecat pe Mackenzie pentru viața sa, iar o furtună de sentimente împotriva Marinei a atras atenția celor mai importanți scriitori ai vremii (Washington Irving l-a considerat pe Mackenzie un erou; James Fenimore Cooper l-a condamnat cu o ferocitate care încă ustură). Dar ceva bun a ieșit din asta: dezgustul publicului față de croaziera de antrenament a lui Mackenzie a dat naștere Annapolis, locul care, în decurs de un secol, avea să producă cea mai mare marină pe care a cunoscut-o vreodată lumea.
Povestită în mod viu și plină de acțiune tensionată pe baza transcrierilor de la curtea marțială, relatarea magistrală a lui Snow despre acest episod aproape uitat este cea mai bună istorie navală.
