Nici vagabond, nici rătăcit: Căutarea unei identități furate

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Neither Waif Nor Stray” de Perry Snow oferă o descriere bine documentată și sfâșietoare a programului British Home Child din Canada, detaliind luptele și identitățile pierdute în rândul acestor copii. Cartea a rezonat profund cu cititorii care au legături personale cu această istorie, suscitând reacții emoționale și provocând discuții despre moștenirea familială.

Cartea este lăudată pentru cercetările sale amănunțite, profunzimea emoțională, povestirea captivantă și capacitatea de a conecta cititorii cu propriile istorii de familie. Mulți o consideră informativă, deschizătoare de ochi și o mărturie puternică a experiențelor copiilor de acasă britanici. Cartea inspiră speranță pentru cercetarea genealogică în rândul descendenților și aruncă lumină asupra unei părți importante, dar ignorate a istoriei.

Unii cititori pot găsi subiectul dificil sau stresant din cauza realităților dure cu care s-au confruntat copiii. În plus, este posibil ca nu toți cititorii să aibă legături personale, ceea ce face ca impactul să fie mai puțin relatabil pentru unii.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Neither Waif Nor Stray: The Search for a Stolen Identity

Conținutul cărții:

Tatăl meu a devenit membru al Societății Waifs and Strays a Bisericii Angliei când avea patru ani, în 1913. Când a împlinit 15 ani, i-au dat de ales între a emigra în Australia sau Canada. Nimeni nu l-a vrut în Anglia. L-au trimis să lucreze în fermele canadiene ca muncitor agricol sub contract. El a făcut parte din puțin cunoscutul program britanic de emigrare a copiilor, în cadrul căruia 50 de organizații de îngrijire a copiilor au emigrat 100 000 de copii în Canada între 1880-1930. Un număr necunoscut a ajuns în Statele Unite. Acești presupuși copii orfani aveau vârste cuprinse între 6 și 15 ani și erau cunoscuți sub numele de The Home Children. Organizațiile mărturiseau un motiv dominant, acela de a le oferi acestor copii o viață mai bună decât cea pe care ar fi putut să o aibă în Anglia, dar aveau și alte motive ignobile. Jumătate dintre acești copii sufereau de neglijare și abuz. Schema a persistat, întreruptă doar de Primul și al Doilea Război Mondial, până la mijlocul anilor 1960, când aceste organizații au trimis 15 000 de copii în Australia, Noua Zeelandă și Africa.

Tatăl meu nu a avut niciodată un certificat de naștere. În primii 33 de ani ai vieții sale, nu a avut nimic care să ateste cine este. În următorii 15 ani, a purtat o scrisoare zdrențuită "To Whom it May Concern" care îi menționa numele și îl identifica ca fiind de naționalitate britanică. În prima jumătate a vieții sale, a avut îndoieli serioase dacă numele său de familie era într-adevăr Snow. S-a întrebat dacă nu cumva cineva l-a inventat pentru el. La vârsta de 48 de ani, a obținut un certificat de botez care i-a confirmat numele, i-a identificat mama, dar nu și tatăl. Pentru următorii 16 ani, aceasta a fost singura modalitate de identificare pe care a avut-o. La vârsta de 64 de ani, a primit cetățenia canadiană. A scris timp de 55 de ani Societății Waifs and Strays, dar aceasta i-a ascuns informațiile vitale pe care le căuta cu disperare. De ce nu voiau ca el să știe cine este? Am reluat căutarea lui de o viață, după moartea sa, în 1994, de ziua sa de naștere neconfirmată. Societatea pentru Copii mi-a eliberat cu reticență dosarul său vechi de 82 de ani. Mi-au trebuit patru ani pentru a-i identifica părinții și a-i localiza familia.

Este posibil ca strămoșii dumneavoastră să fi fost British Home Children. Este posibil să fiți unul dintre cele patru milioane de "imigranți invizibili" ai Canadei. Poveștile strămoșilor dumneavoastră nu apar în programele școlare canadiene. Organizațiile britanice de îngrijire a copiilor au rupt în mod deliberat legăturile familiale ale copiilor de acasă. Cei patru milioane de descendenți au un potențial de 20 de milioane de rude britanice. Dacă unul dintre scopurile acestei scheme a fost să scape pur și simplu Marea Britanie de un element nedorit al societății sale, au reușit doar parțial. Ei au subestimat puterea nevoii de a ști cine ești - de a avea o identitate. Sper că încheierea cu succes a căutărilor mele îi va inspira și pe alții să persiste până când își vor restabili legăturile familiale. Nimeni nu ar trebui să-și trăiască viața fără să știe cine este și cui aparține. Este dreptul vostru din naștere să vă cunoașteți moștenirea.