Nimeni nu lipsește niciodată

Recenzii ale cititorilor

Cartea este un roman de debut care explorează frământările interioare ale unei femei pe nume Elyria, care își părăsește viața pentru a scăpa de luptele ei emoționale. Cartea folosește un stil de scriere bazat pe fluxul de conștiință, care surprinde haosul ei mental, dar poate fi dificil de urmărit. Criticii sunt împărțiți, unii lăudând proza lirică și profunzimea emoțională, în timp ce alții o găsesc autoindulgentă și frustrantă din cauza lipsei de intrigă și claritate.

Mulți recenzenți apreciază proza lirică și poetică, descriind-o ca fiind frumoasă și captivantă. Explorarea unor teme emoționale profunde, cum ar fi durerea, depresia și existențialismul, rezonează cu unii cititori. Autoarea, Catherine Lacey, este văzută ca o nouă voce promițătoare în literatură, iar unii cititori consideră studiul de caracter convingător, în ciuda provocărilor sale.

Criticii susțin că stilul fluxului de conștiință al cărții o face dificil de citit și de urmărit, cu propoziții lungi care pot părea copleșitoare. Personajul principal, Elyria, este adesea considerat antipatic și absorbit de sine, ceea ce duce la o deconectare cu cititorii. Mulți consideră dezamăgitoare lipsa unui complot captivant și a unei rezolvări, simțind că romanul este anevoios și, în cele din urmă, neîmplinit.

(pe baza a 111 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Nobody Is Ever Missing

Conținutul cărții:

În spiritul lui Haruki Murakami și al Ameliei Gray, cartea lui Catherine Lacey, Nimeni nu lipsește niciodată, este plină de umor mușcător și intuiții stranii, Elyria oscilând între obsesie și amorțeală în fața iubirii, pierderii, pericolului și cunoașterii de sine.

Fără să-și anunțe familia, Elyria ia un zbor dus spre Noua Zeelandă, părăsindu-și brusc viața stabilă, dar neîmplinită din Manhattan. În timp ce soțul ei se străduiește să afle ce s-a întâmplat cu ea, Elyria se avântă în necunoscut, punându-și soarta la încercare făcând autostopul, implicându-se tacit în viețile străinilor și dormind pe câmpuri, în păduri și în parcuri publice.

Întâlnirile ei riscante și adesea suprarealiste cu oamenii și animalele sălbatice din Noua Zeelandă o împing pe Elyria mai adânc în mintea ei deteriorată. Bântuită de moartea surorii sale și mistuită de o violență interioară, furia ei crescândă rămâne atât de bine ascunsă încât cei care o întâlnesc nu simt nimic rău. Această discordanță între realitatea ei interioară și cea exterioară o conduce la o altă obsesie: Dacă sinele ei adevărat este invizibil și imposibil de cunoscut pentru ceilalți, mai este ea în viață?

Riscurile pe care și le asumă Elyria în călătoria sa sunt paralele cu riscurile pe care și le asumă Catherine Lacey pe pagină. Într-o proză urgentă și spiralată, Lacey diminuează furia din Elyria și expune anxietatea foarte reală și foarte cunoscută a condiției umane. Și totuși, cumva, Lacey reușește să facă haz de neclintita ei conștiință de sine, de căutarea cu miză mare a inimii întunecate a sinelui.