Evaluare:
În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.
No Want of Courage: The British Army in Flanders, 1793-1795
Istoriografia campaniilor din secolul al XVIII-lea și de la începutul secolului al XIX-lea este dominată de relatări operaționale și biografii ale ofițerilor superiori. Modul în care armatele au fost dotate cu personal, hrănite și aprovizionate din punct de vedere medical a fost esențial pentru performanțele lor de succes pe teren, însă se cunosc mult mai puține despre aceste aspecte esențiale. Relatările martorilor oculari scot în evidență cazurile de gestionare defectuoasă, dar prin ignorarea celor obișnuite pot oferi o imagine distorsionată a realității, în timp ce informațiile publicate cu privire la organizarea armatei britanice în această perioadă se limitează la administrarea internă, nu la cea a unei forțe expediționare în străinătate. Prin utilizarea unor surse predominant nepublicate, inclusiv a ordinelor generale emise de cartierul general al Ducelui de York, a fost posibil să se ofere detalii considerabile cu privire la structurile necesare funcționării zilnice a unei armate în campanie. O parte integrantă a acestei structuri a fost reprezentată de oamenii angajați în funcții de stat major, comisariat și departament medical, de aptitudinile acestora, de modul în care au fost numiți și de responsabilitățile lor zilnice.
Organizarea internă a unităților de luptă ale armatei britanice este adesea considerată de la sine înțeleasă, însă declanșarea oricărui război în cursul secolului al XVIII-lea a condus în mod inevitabil la o expansiune rapidă și la evoluții majore în metodele de recrutare. Pe măsură ce proporția de recruți a crescut, coeziunea și experiența unităților au scăzut atât pentru ofițeri, cât și pentru bărbați, afectând disciplina, capacitatea operațională și sănătatea; toți factorii care tind să fie trecuți cu vederea în relatările standard ale campaniilor. O componentă esențială a trupelor combatante din Flandra a fost reprezentată de unitățile de artilerie și geniu, care sunt adesea neglijate, dar atât de importante în ceea ce privește furnizarea de sprijin și expertiză tehnică. La fel de uitate sunt și numărul considerabil de femei și copii care au însoțit oficial forțele pe câmpul de luptă, toți fiind supuși disciplinei militare și primind subzistența de la armată. Numărul lor, rolurile pe care le-au îndeplinit și experiențele lor în Flandra sunt discutate în detaliu.
La baza întregii structuri administrative a armatei în campanie se afla relația acesteia cu organizațiile corespunzătoare din țară. Performanța pe teren depindea în mare măsură de eficiența relațiilor de lucru de ambele părți. Structurile au evoluat de-a lungul secolului al XVIII-lea, devenind treptat mai formalizate odată cu definirea mai precisă a atribuțiilor fiecărui rol, un proces care avea să continue până la înfrângerea lui Napoleon în 1815. Campania din Flandra a reprezentat un punct-cheie în acest proces evolutiv la începutul Războaielor Franceze.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)