Noi lumi digitale: Științe umaniste digitale postcoloniale în teorie, praxis și pedagogie

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Roopika Risam, „New Digital Worlds”, examinează critic impactul colonialismului asupra științelor umaniste digitale, pledând pentru decolonizare și abordări locale ale cunoașterii digitale. Lucrarea este accesibilă și servește ca o resursă valoroasă pentru introducerea conceptelor în științele umaniste digitale.

Cartea este bine scrisă și captivantă, făcând accesibile idei complexe. Ea umple în mod eficient o lacună în studiile privind impactul colonialismului asupra umanităților digitale și oferă studii de caz practice. Ea subliniază importanța decolonizării și a perspectivelor locale în producția de cunoștințe digitale.

Deși cartea oferă perspective vitale, unii cititori o pot găsi oarecum limitată la cadre teoretice specifice și nu este clar dacă abordează implicații mai largi dincolo de mediul academic.

(pe baza a 1 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

New Digital Worlds: Postcolonial Digital Humanities in Theory, Praxis, and Pedagogy

Conținutul cărții:

Apariția științelor umaniste digitale a fost anunțată pentru angajamentul său față de deschidere, acces și democratizarea cunoașterii, dar ridică o serie de întrebări cu privire la omisiunile legate de rasă, gen, sexualitate, handicap și națiune. Științele umaniste digitale postcoloniale reprezintă o abordare a descoperirii și remedierii inegalităților în producția digitală de cunoștințe, care este implicată într-o politică a cunoașterii din era informațională.

New Digital Worlds urmărește formarea studiilor postcoloniale și a științelor umaniste digitale ca domenii, identificând modul în care acestea pot interveni în producerea de cunoștințe în era digitală. Roopika Risam examinează rolul violenței coloniale în dezvoltarea arhivelor digitale și posibilitățile arhivelor digitale postcoloniale de a rezista acestei violențe.

Oferind o lectură a dimensiunilor colonialiste ale organizațiilor globale pentru cercetarea umanistă digitală, ea explorează eforturile de decentrare a acestor instituții prin accentuarea practicilor locale care subînțeleg formațiunile globale și abordările pedagogice care susțin această decentrare. În cele din urmă, Risam se ocupă de viitorul uman în noile lumi digitale, evaluând atât modul în care algoritmii și programele de procesare a limbajului natural utilizate în proiectele umaniste digitale produc noțiuni universaliste de „uman”, cât și modul în care se poate rezista acestui fenomen.