Not Quite Not White: Pierderea și regăsirea rasei în America

Recenzii ale cititorilor

Cartea de memorii a lui Sharmila Sen oferă o privire profundă și introspectivă asupra complexității rasei, identității și experiențelor de imigrare pe măsură ce se asimilează în societatea americană după ce s-a mutat din India. Cartea se caracterizează prin povestiri pline de viață, reflecții profunde asupra problemelor personale și societale și provocările legate de menținerea identității culturale. Deși cartea a fost lăudată pentru ideile sale provocatoare, unii cititori s-au simțit copleșiți de jargonul folosit în discuția despre rasă.

⬤ Narațiune fascinantă și autocritică care rezonează cu propriile experiențe ale cititorilor în materie de imigrație și identitate.
⬤ Povestiri vii și pătrunzătoare care provoacă discuțiile convenționale despre rasă.
⬤ Conținut provocator care inspiră cititorii să își regândească propriile perspective.
⬤ Stil de scriere captivant și plin de umor, care surprinde bine experiența imigranților.
⬤ Abordează teme importante relevante pentru problemele actuale ale societății, ceea ce îl face oportun și semnificativ.

⬤ Unii cititori au considerat limbajul și jargonul legate de rasă confuze sau excesive.
⬤ Temele grele ale cărții pot fi o provocare emoțională pentru anumiți cititori.
⬤ Câteva recenzii au indicat faptul că, deși a fost iluminantă pentru unii, alții s-au simțit deconectați din cauza mediilor diferite.

(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Not Quite Not White: Losing and Finding Race in America

Conținutul cărții:

Câștigător al premiului ALA Asian/Pacific American Award for Nonfiction

„Captivant... (o) relatare sinceră a modului în care noii veniți își fac loc în creuzetul Americii."

--Publishers Weekly

„O privire intimă și pasionată asupra rasei în America” (Viet Thanh Nguyen) a unui imigrant din prima generație, călătoria unui american în inima non-albătății.

La vârsta de 12 ani, Sharmila Sen a emigrat din India în SUA. Anul era 1982 și, oriunde se întorcea, i se cerea să își declare rasa - pe formularele INS, la cabinetul medical, în școala gimnazială. Neidentificându-se niciodată cu o rasă în India copilăriei sale, ea respinge noua sa denumire de „nu prea” - nu prea albă, nu prea neagră, nu prea asiatică - și își petrece o mare parte din viață încercând să se integreze în albul american. Dar după adolescența în care a încercat să se asimileze - urmărind seriale precum General Hospital și The Jeffersons, dansând pe Duran Duran și Prince și perfecționând arta deserturilor Jell-O fără coacere - este nevoită să se confrunte cu întrebări dificile: Ce înseamnă să fii alb, de ce albul păstrează mantia magică a invizibilității, în timp ce alte culori sunt făcute hipervizibile, și cât de mult contează albul în americanitate?

În parte memorialistică, în parte manifest, "Not Quite Not White" este o evaluare dureroasă a rasei și o cale de urmat pentru următoarea generație "Not Quite Not White" - o poveste ingenioasă și sinceră despre descoperirea faptului că a nu fi alb poate fi chiar lucrul care ne face americani.