Nu vreau să fiu roz: Cum a refuzat o femeie singură, în vârstă de 39 de ani, să lase cancerul de sân și cultura sa ferventă să o definească

Recenzii ale cititorilor

Cartea „I Don't Wanna Be Pink” de Dena Taylor oferă o relatare profund sinceră, plină de umor și emoționantă a călătoriei sale cu cancerul la sân. Cartea combină râsul și lacrimile, oferind cititorilor o privire intimă asupra provocărilor și triumfurilor cu care s-a confruntat. Cititorii o găsesc relatabilă și inspirată, ceea ce o face o lectură semnificativă pentru oricine este atins de cancer.

Cartea este scrisă frumos, cu o voce puternică, relatabilă. Este plină atât de umor, cât și de momente sincere, ceea ce o face amuzantă și captivantă. Mulți cititori laudă portretul autentic al experienței autoarei, oferind informații valoroase despre viață, empatie și reziliență. Povestirea se simte ca o conversație cu un prieten bun, ceea ce o face accesibilă atât celor care au experiența cancerului, cât și celor care cunosc pe cineva afectat de acesta.

Unii cititori pot găsi subiectul greu, deoarece abordează o boală gravă. Nu există critici semnificative ale scriiturii în sine, dar greutatea emoțională s-ar putea să nu fie pe placul tuturor celor care caută o lectură mai ușoară.

(pe baza a 28 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

I Don't Wanna Be Pink: How a single, 39-year-old woman refused to let breast cancer and its fervent culture define her

Conținutul cărții:

Cu o lună înainte de a-și sărbători cea de-a 40-a aniversare în Italia, Dena Taylor a fost diagnosticată cu cancer la sân. În câteva secunde, s-a transformat dintr-o călătoare entuziastă într-o pacientă înspăimântată.

Spusă cu grație, candoare și un spirit inimitabil, I Don't Wanna Be Pink este povestea unei femei singure și independente și a tumorii care amenință să îi schimbe viața. Cu sprijinul unei distribuții pline de culoare a celor dragi și a propriei sale determinări, Taylor se confruntă cu proceduri dureroase și întâlniri supărătoare cu reprezentanți de asigurări insensibili, străini bine intenționați și potențiali iubiți.

În cele mai întunecate momente ale sale, se îndoiește de forța ei și de faptul că merită să fie iubită. În cele din urmă, Taylor se întreabă dacă trebuie să se alăture marșului roz, public, de susținere sau dacă își dă permisiunea să trăiască o viață nedefinită de boală.