O analiză a lucrării lui Richard J. Evans In Defence of History

Titlul original:

An Analysis of Richard J. Evans's In Defence of History

Conținutul cărții:

Richard Evans a scris În apărarea istoriei într-un moment în care profesia de istoric era puternic atacată ca urmare a "întoarcerii culturale" luate de disciplină la sfârșitul anilor 1980 și în anii 1990. Istoricii au fost forțați să facă față gândirii postmoderne, care susținea că, deoarece toate textele erau produsul unor scriitori părtinitori care dispuneau de informații incomplete, niciunul nu putea fi privilegiat față de altele.

În această interpretare, nu poate exista o istorie obiectivă, ci doar studiul textelor în sine. În timp ce În apărarea istoriei abordează toate aspectele metodei istorice, accentul principal este pus pe o evaluare amplă a acestei gândiri postmoderne. Evans judecă acceptabilitatea raționamentului avansat de postmoderniști - și îl găsește foarte deficitar.

El critică puternic atât relevanța, cât și adecvarea argumentelor lor, încercând să demonstreze că, în cele din urmă, ei sunt vinovați de faptul că nu reușesc să accepte logica propriei lor poziții. Toate textele sunt la fel de valide sau invalide, sugerează ei - insistând în același timp că produsele propriei lor școli sunt de fapt mai "adevărate" decât cele ale adversarilor lor.

Evans concluzionează subliniind că același argument ar putea fi avansat pentru a sugera că lucrările celor care neagă Holocaustul sunt la fel de valide ca și cele ale istoricilor care acceptă că naziștii și-au propus să comită genocid. Atunci de ce, întreabă el, niciun postmodernist nu este dispus să spună același lucru? Un exemplu devastator al utilității evaluării neîncetate.