O speranță nepromițătoare

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Thomas R. Gaulke prezintă voci noi și importante în teologie, provocând gândirea tradițională și adresându-se în primul rând publicului agnostic și ateu. Deși atrage cu succes atenția asupra perspectivelor marginalizate și pune întrebări semnificative cu privire la speranța dincolo de credințele convenționale, cartea suferă de redundanțe stilistice și de o oarecare lipsă de claritate în utilizarea jargonului. Criticii apreciază intențiile sale, dar găsesc deficiențe în ceea ce privește implicarea și rigurozitatea.

⬤ Excelentă prezentare a unor voci noi și importante din teologie.
⬤ Abordarea perspectivelor marginalizate și critica teologiei tradiționale.
⬤ Obiective clare și public țintă definit.
⬤ Întrebări provocatoare și explorarea speranței în afara spiritualității tradiționale.

⬤ Stilul conține redundanțe tipice lucrărilor de cercetare de licență.
⬤ Jargon ocazional și limbaj specific luteran fără explicații suficiente.
⬤ Unii consideră că scrisul este plictisitor și lipsit de angajament.
⬤ Ideile despre speranță în afara spiritualității sunt considerate vagi și slab articulate.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

An Unpromising Hope

Conținutul cărții:

Scrisă într-o cheie teopoetică, această carte contestă încrederea creștină în motivul promisiunii, în special atunci când promisiunea este considerată o condiție prealabilă pentru experiența speranței. În schimb, ea urmărește o speranță lipsită de promisiuni, disponibilă membrilor și liderilor comunităților religioase agnostici sau lipsiți de convingeri.

Cartea respinge orice judecată teologică cu privire la faptul că îndoiala și lipsa de speranță sunt păcătoase. De asemenea, respinge orice speranță care se bazează pe un sentiment de supremație creștină. Capitolul 1 se concentrează pe conceptul antifascist de surplus utopic al lui Ernst Bloch, punându-l pe Bloch în discuție cu teoreticianul homosexual Jose Esteban Munoz și cu teologul feminist M.

Shawn Copeland. Capitolul 2 explorează speranța saudadică și teopoetică a lui Rubem Alves.

Capitolul 3 se referă la teologiile feministe ale lui Delores Williams, Emilie Townes și A. Elaine Brown Crawford.

În cele din urmă, capitolul 4 abordează escatologia postcolonială a lui Vitor Westhelle, încadrând speranța ca fiind apropiată în spațiu, mai degrabă decât apropiată în timp. Fiecare capitol oferă o speranță nepromițătoare care poate fi exploatată de cei care doresc să afirme fluiditatea credințelor în propriile comunități și de cei care doresc să vorbească despre speranță în mod onest, indiferent dacă, la un moment dat, cred sau nu în Dumnezeu sau în promisiunile unui Dumnezeu.