Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenziile la cartea „O sută șaizeci de minute” de William Hazelgrove oferă un amestec de perspective. În timp ce unii cititori laudă unghiul unic al comunicațiilor fără fir în timpul tragediei de pe Titanic și apreciază detaliile și stilul narativ, alții critică cartea pentru numeroasele erori factuale și lipsa unei cercetări aprofundate, făcând-o o lectură polarizantă.
Avantaje:Cititorii au lăudat cartea pentru narațiunea captivantă, perspectiva nouă asupra tragediei Titanicului prin prisma comunicațiilor wireless, detaliile vii și povestirea rapidă. Cartea este considerată un cadou excelent pentru entuziaștii Titanicului și este remarcată ca o lectură captivantă, care face să se întoarcă paginile, evocă emoții puternice și oferă comentarii pătrunzătoare asupra contextului istoric al tragediei.
Dezavantaje:Mai multe recenzii evidențiază grave inexactități factuale și o cercetare slabă, indicând că autorul repetă adesea informații și face erori semnificative cu privire la fapte bine cunoscute despre Titanic. Criticii își exprimă dezamăgirea cu privire la executarea premisei și sugerează că cartea are mare nevoie de editare și verificare a faptelor, ceea ce îi diminuează potențialul de clasic pe această temă.
(pe baza a 20 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
One Hundred and Sixty Minutes: The Race to Save the RMS Titanic
Conținutul cărții:
O sută șaizeci de minute. Acesta este tot timpul pe care salvatorii l-ar fi avut la dispoziție înainte ca cea mai mare navă din lume să alunece sub gheața Atlanticului.
A existat un eroism uimitor și o incompetență uluitoare pe fundalul scufundării celei mai avansate nave din istorie la câțiva centimetri, cu personalități din întreaga lume. Este povestea unei rețele de operatori wireless de pe uscat și de pe mare care au trimis cu disperare mesaje înainte și înapoi prin întunericul înghețat al Atlanticului de Nord pentru a organiza o misiune de salvare. Mai mult de douăzeci și opt de nave vor fi implicate în salvarea supraviețuitorilor Titanicului, împreună cu patru țări diferite.
În centrul operațiunii de salvare se află doi tineri operatori Marconi, Jack Phillips, 25 de ani, și Harold Bride, 22 de ani, care băteau cu furie și trimiteau unde electromagnetice în noaptea neagră, în timp ce camera în care stăteau se înclina spre adâncurile înghețate, fără să se oprească până când apa care le amorțea oasele le ajungea în jurul gleznelor. Apoi au plonjat în apă după ce au coordonat cea mai mare operațiune de salvare pe care a văzut-o vreodată lumea maritimă și au salvat astfel 710 persoane prin eforturile lor.
Cursa pentru salvarea de la moarte sigură a celei mai mari nave din lume va dezvălui atât eroi, cât și răufăcători. Ea va începe la ora 23:40 pe 14 aprilie, când a fost lovit aisbergul, și se va încheia la ora 2:20 pe 15 aprilie, când luminile s-au stins și 1500 de oameni s-au zvârcolit în apă la 25 de grade. Deși cursa pentru salvarea supraviețuitorilor Titanicului se va întinde mai departe, majoritatea oamenilor din apă vor muri, dar lucrul uimitor este că din cei 2229 de oameni, 710 nu au murit și acesta a fost succesul efortului de salvare a Titanicului.
Considerăm că Titanicul a fost o mare tragedie, însă o treime din oameni au fost salvați și singurul motiv pentru care fiecare bărbat, femeie și copil nu a sucombat în adâncurile reci se datorează lui Jack Phillips și Harold McBride, aflați într-o cameră izolată de telegraf, cunoscută sub numele de Camera Tăcerii. Acești doi bărbați care transmiteau codurile de urgență CQD și SOS în timp ce nava absorbea 400 de tone de apă pe minut dintr-o prăpastie de trei sute de picioare au inaugurat cea mai amplă operațiune de salvare din istoria maritimă folosind tehnologia de vârf a vremii, wireless.
