O țară uscată și însetată

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o memorie vie și sinceră a vieții și predării în Libia, surprinzând experiențele culturale, sociale și personale ale autoarei și ale perioadei petrecute acolo. Mulți cititori își exprimă nostalgia și aprecierea pentru descrierile bogate și povestirile captivante care le readuc la viață amintirile comune.

⬤ Descrieri vii și detaliate ale vieții din Libia, evocând nostalgia în rândul cititorilor.
⬤ Memorii bine scrise și captivante care surprind esența vieții de expat.
⬤ Oferă context istoric și perspective asupra culturii Libiei din anii 1970.
⬤ Oferă anecdote pline de umor și relatabile din experiențele de predare.
⬤ Se adresează cititorilor familiarizați cu Libia, ceea ce o face un plus valoros pentru bibliotecile lor.

⬤ Apel limitat pentru cei care nu au trăit în Libia sau nu sunt familiarizați cu regiunea.
⬤ Unii cititori ar putea găsi specificitatea experiențelor mai puțin relativă dacă nu au o legătură cu autorul sau cu mediul.

(pe baza a 11 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A Dry and Thirsty Land

Conținutul cărții:

A Dry and Thirsty Land este relatarea celor aproape unsprezece ani în care am locuit în Tripoli, Libia, și am predat limba engleză la Oil Companies School. Dl Robert R. Waldum din Black River Falls, Wisconsin, a înființat școala în 1958 într-o vilă din Giorgimpopoli, o suburbie la vest de Tripoli. A început cu o mână de profesori și elevi, s-a mutat într-o școală veche care a devenit ulterior o școală libiană și, în cele din urmă, a supravegheat construcția campusului care a fost deschis în 1964. Școala era formată din șapte aripi dreptunghiulare cu un singur etaj și o clădire elementară cu două etaje. Din aer, toate clădirile combinate arătau ca un "L" uriaș. La sol, campusul ar fi arătat ca acasă în sudul Californiei. Fiecare aripă avea cinci săli de clasă, toate deschise spre exterior și conectate prin coridoare acoperite. Departe de sine se afla o sală de sport mare și, lângă ea, un teren de atletism de nisip. O parcare completa complexul. Întregul campus era împrejmuit de un zid de blocuri de beton. Exterioarele clădirilor erau îngrijite, curate și proaspăt vopsite în albastru deschis. Terenul avea una dintre cele mai impresionante culturi de iarbă prețioasă din Tripoli.

OCS a urmat liniile directoare administrative ale unei școli publice americane tipice, cu un superintendent, directori de școală primară și gimnazială și un consiliu școlar format din reprezentanți ai cinci mari companii petroliere: Oasis, Occidental, Amoseas, Mobil și Esso. Sub conducerea domnului Waldum, au fost înființate National Junior Honor Society, un centru pentru tineret și un program Little League. Școala a fost finanțată cu generozitate, astfel încât el a avut puține griji financiare. În doar câțiva ani, dl Waldum a transformat o vilă minusculă într-o școală americană de peste mări extrem de acreditată.

În 1970, numărul total de elevi înscriși la OCS era de 1 100, de la grădiniță la clasa a IX-a, cu două sau trei sute mai puțini decât în anul precedent. Elevii erau în proporție de 90% americani, mulți dintre ei provenind din Texas și Oklahoma. Elevii de la grădiniță până în clasa a noua erau în mare parte dornici, competitivi și politicoși. Absența televizorului maximiza oportunitățile de învățare. Singurul televizor disponibil era postul local la care se putea urmări citirea Sfântului Coran, reluări neîntrerupte ale Marii Sărbători de 1 septembrie, știri, un spectacol de cai sau o cursă de cămile, toate în arabă. Elevii au ales să își facă temele.

Pe măsură ce anii treceau, înscrierile la Școala Companiilor Petroliere reflectau relațiile pe care le aveam cu județul nostru gazdă. La începutul anului școlar 1972-1973, aveam 750 de elevi, K-9, în scădere față de cei peste o mie de elevi pe care îi aveam când am sosit prima dată. Guvernul libian începuse procesul de naționalizare, iar multe familii care lucrau pentru marile companii petroliere și de servicii au fost relocate în alte țări producătoare de petrol sau și-au făcut bagajele și au fost trimise înapoi în Statele Unite. În aceeași toamnă, înscrierile au scăzut la 400 de elevi, de la grădiniță la clasa a noua.

Am ajuns la Tripoli la un an după Revoluția al-Fateh din 1969, "Marea Revoluție din 1 septembrie" în care Muammer Gaddafi l-a răsturnat pe regele Idris, monarhul ereditar al Libiei, printr-o lovitură de stat aproape fără vărsare de sânge.

Consultați cartea pentru mai multe informații!