O viață prescurtată: O amintire

Recenzii ale cititorilor

Cartea de memorii a lui Ariel Leve, „An Abbreviated Life”, povestește copilăria sa haotică alături de o mamă instabilă psihic și un tată absent. Cartea rezonează cu cititorii care s-au confruntat cu disfuncții familiale similare și abuz emoțional. Este structurată episodic, îmbinând amintiri emoționante cu o analiză onestă a traumei din copilărie. Multe recenzii subliniază natura sa cathartică și capacitatea de a valida experiențele celor care au suferit sub părinți narcisiști sau bolnavi mintal.

Proza este descrisă ca fiind bine scrisă și captivantă. Cititorii îi apreciază relatabilitatea și validarea pe care o oferă celor cu trecuturi similare. Memoriile oferă perspective vindecătoare și articulează efectele pe termen lung ale abuzului emoțional. Mulți au găsit-o cathartică și capabilă să promoveze conexiuni între cititorii care au avut părinți abuzivi. Mai multe recenzii îi laudă autenticitatea, povestirea puternică și descrierea complexității traumelor din copilărie.

Unii cititori au exprimat faptul că unele părți ale cărții s-au simțit lungi și repetitive, în special în a doua jumătate. Câțiva s-au simțit copleșiți de relatarea continuă a traumei și și-au dorit o editare mai concisă. Există critici cu privire la lipsa unui flux narativ convențional, deoarece adesea sare între evenimente și intervale de timp, provocând confuzie. Unii au considerat că greutatea emoțională a conținutului este grea și epuizantă, făcând uneori lectura dificilă.

(pe baza a 119 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

An Abbreviated Life: A Memoir

Conținutul cărții:

O carte de memorii frumoasă, surprinzătoare și sinceră despre creșterea fără limite, în care Ariel Leve își amintește cu candoare și sensibilitate de perioada tulbure prin care a trecut ca unic copil al unei mame poet instabil și al unui tată iubit, dar în mare parte absent, și explorează consecințele unei copilării dureroase din punct de vedere psihologic în timp ce caută refugiu în trecut și recuperează ceea ce a pierdut.

Ariel Leve a crescut în Manhattan cu o mamă excentrică, pe care o descrie drept "o poetă, o artistă, o autoproclamată scandalagioaică și o căutătoare de atenție". Leve a învățat să devină propriul ei părinte, având grijă de ea și de nevoile mamei sale. Avea parte de furii necontrolate și impulsive, urmate de negare, de neasumarea responsabilității și apoi de manifestări extreme de afecțiune. Cum învață un copil să se simtă în siguranță în această lume a iubirii condiționate?

Leve surprinde haosul și impactul de durată al vieții unui copil aflat sub asediu și explorează modul în care mecanismele pe care le-a dezvoltat pentru a supraviețui au incapacitat-o mai târziu ca adult. A existat confort material, dar nu și siguranță emoțională, cu excepția vizitelor de vară la casa tatălui ei din Asia de Sud-Est - o evadare care a luat sfârșit după ce el a încercat să obțină custodia. După moartea unui îngrijitor iubitor, Leve a fost crescută de o succesiune de înlocuitori - relații care au dus la atașament intens și pierdere. Abia zeci de ani mai târziu, când Leve s-a mutat în cealaltă parte a lumii, a putut începe să se emancipeze de trecut. Într-o relație cu un bărbat care are copii, grija față de aceștia îi aduce claritatea a ceea ce îi lipsea.

Spunându-și povestea tulburătoare, Leve încearcă să înțeleagă efectele maltratării psihologice cronice asupra creierului în dezvoltare al unui copil și să descopere cum să își construiască o viață la care nu a visat niciodată: O viață neabruptă.

-- Sheila Weller, New York Observer