Oasis' Definitely Maybe

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o analiză atentă a albumului de debut al trupei Oasis, „Definitely Maybe”, oferind o perspectivă asupra muzicii trupei, a influențelor acesteia și a contextului socio-politic de la începutul anilor 1990 în Marea Britanie. Cititorii apreciază capacitatea autorului de a echilibra teoria cu analiza faptică, făcând din această carte o lectură plină de satisfacții pentru fani și pentru cei interesați de istoria muzicii.

⬤ Analiză bine prezentată și gândită
⬤ îmbunătățește înțelegerea albumului
⬤ privire pătrunzătoare asupra contextului trupei
⬤ examinare amănunțită a melodiilor și a pieselor B-Sides
⬤ asigură un echilibru între teorie și fapte
⬤ respectă contribuția trupei fără a o submina
⬤ format compact și captivant.

Unii cititori pot găsi analiza prea detaliată pentru fanii ocazionali; accentul poate să nu placă celor neinteresați de contextele politice și economice.

(pe baza a 10 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Incendiarul album de debut al Oasis din 1994, Definitely Maybe, a reușit să rezume aproape întreaga istorie a muzicii de chitară de după anii '50, de la Chuck Berry la My Bloody Valentine, într-un mod care părea fără efort. Dar acest album remarcabil a fost, de asemenea, un document social care a fost mai aproape de a povesti speranțele și visele colective ale unui popor decât orice alt disc din ultimul sfert de secol.

Într-o Mare Britanie care tocmai trecuse prin cea mai dăunătoare perioadă de convulsii sociale din ultimul secol, sub guvernul Thatcher, Noel Gallagher a ventrilocat sloganuri de un optimism comunitar arzător prin gura fratelui său Liam și prin interpretarea celorlalți „oameni obișnuiți” ai Oasis: Paul McGuigan, Paul Arthurs și Tony McCarroll. Cu „Definitely Maybe”, Oasis a transmis un mesaj vechi de idealism și speranță împotriva șanselor, dar care a avut o rezonanță specială într-o societate în care prăpastia tot mai mare dintre cei de sus și cei de jos cerea un nou tip de săritură supraumană.

Alex Niven descrie ascensiunea uimitoare a trupei Oasis la mijlocul anilor '90 și celebrează forța comunității, de afirmare a vieții, a unor cântece precum Live Forever, Supersonic și Cigarettes & Alcohol. În acest fel, el încearcă să repoziționeze Oasis în raport cu colegii lor din Britpop și să exploreze una dintre cele mai controversate narațiuni pop-culturale din ultimii treizeci de ani.