Obiecte în aer: Operele de artă și exteriorul lor în jurul anului 1900

Titlul original:

Objects in Air: Artworks and Their Outside Around 1900

Conținutul cărții:

Margareta Ingrid Christian analizează modul în care, în jurul anului 1900, specialiștii în artă, criticii și coregrafii au scris despre opera de artă ca despre un obiect real în timp și spațiu, înconjurat și conectat fluent la privitor prin însuși aerul pe care îl respirăm. Teoreticieni precum Aby Warburg, Alois Riegl, Rainer Maria Rilke și coregraful Rudolf Laban s-au bazat pe știința timpului lor pentru a examina aerul ca spațiu material care înconjoară o operă de artă, stabilindu-i "milieu", "atmosfera" sau "mediul".

Christian explorează modul în care spațiul exterior al operei de artă era considerat o categorie estetică de sine stătătoare, pornind de la observația lui Rainer Maria Rilke potrivit căreia sculptura lui Rodin "expiră o atmosferă" și că culorile lui Cezanne creează "un aer calm, mătăsos" care pătrunde în camerele goale în care sunt expuse picturile. Scriitorii au creat o teorie timpurie a formei nemărginite care descria ceea ce Christian numește extazul unei opere de artă sau capacitatea acesteia de a se abate în afara limitelor sale și de a-și crea propriul spațiu. Obiectele privite din această perspectivă complică discursul acum la modă al esteticii empatiei, atenția acordată subiecților care se autoproiectează și ideea de operă de artă modernistă autonomă.

De exemplu, Christian ne invită să istoricizăm instalațiile spațiale imersive și "mediile" care au apărut începând cu anii 1960 și să luăm în considerare originile lor în estetica începutului de secol XX. De-a lungul acestei lucrări frumos scrise, Christian ne oferă modalități de a regândi narațiunile înrădăcinate ale esteticii și modernismului și de a revizui alternativele.