Ochii lui Milo: Cum s-au salvat reciproc o călăreață oarbă și calul ei văzător

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Ochii lui Milo” de Lissa Bachner a primit recenzii extrem de pozitive pentru profunzimea emoțională, narațiunea inspirată și scrisul frumos. Cititorii sunt captivați de călătoria autoarei ca călăreață oarbă și de relația ei cu calul său, Milo. Mulți au exprimat o puternică legătură emoțională cu povestea, adesea simțind lacrimi și bucurie pe parcursul lecturii. Cartea este descrisă ca o lectură obligatorie nu numai pentru iubitorii de cai, ci și pentru oricine caută speranță și curaj în momente dificile. De asemenea, mai mulți recenzenți și-au exprimat dorința ca povestea să fie adaptată într-un film.

⬤ Poveste cu rezonanță emoțională și inspirație care captează inimile cititorilor.
⬤ Frumos scrisă, cu personaje bine dezvoltate și descrieri vii.
⬤ Oferă speranță și încurajare pentru depășirea adversității.
⬤ Se adresează unui public larg, inclusiv celor care nu sunt pasionați de cai.
⬤ Mulți cititori simt o puternică legătură personală cu autoarea și călătoria ei.
⬤ Ideală pentru iubitorii de animale și pentru oricine se confruntă cu propriile lupte.

⬤ Câțiva cititori au menționat că de obicei consideră că memoriile sunt scrise prost, deși această carte a ieșit în evidență pentru ei.
⬤ Unii cititori au comentat că natura emoțională a cărții poate copleși cititorii sensibili, deoarece poate evoca sentimente puternice de tristețe și bucurie.

(pe baza a 23 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Milo's Eyes: How a Blind Equestrian and Her Seeing Eye Horse Saved Each Other

Conținutul cărții:

Nu pot traversa strada singur. Și nici nu știu cum arăt.

Dar dați-mi un cal și opt garduri și sunt de neoprit. De fapt, sunt unul dintre cei mai buni călăreți nevăzători din lume. În ciuda unei boli debilitante care m-a lăsat orb la un ochi și amenința să facă același lucru cu celălalt, am continuat să concurez la cel mai înalt nivel.

Deși mă străduiam să ating perfecțiunea, echitația mea nu atingea excelența și dădeam vina pe handicapul meu pentru eșecul meu. Apoi, într-o zi fatidică, a intrat în viața mea un cal mic, maltratat și murdar. Făcând un salt în credință, i-am pus numele Milo și i-am promis că va cunoaște doar bunătatea și dragostea.

În următorul an, l-am îngrijit pe Milo și legătura noastră a devenit atât de puternică, încât aș putea jura că ne putem citi gândurile unul altuia. Știam că relația noastră era unică și abia așteptam să încep să concurez cu el. Cu toate acestea, nenumăratele întârzieri, intervențiile chirurgicale dureroase și lupta pentru a-mi păstra puțina viziune pe care o aveam mi-au luat tributul. Dar Milo era mereu acolo, își odihnea capul pe umărul meu și îmi sufla încet în ureche.

După fiecare operație eșuată și fiecare vizită dezamăgitoare la medic, am plâns pe umerii puternici ai lui Milo. Chiar și după ce am orbit complet, am refuzat să renunț la el. Cu dragostea și sprijinul mamei mele, am reușit să urc din nou în șa. Milo s-a ridicat la înălțimea provocării și, cu el ca "cal pentru nevăzători", am devenit în sfârșit călărețul care îmi doream să fiu.

Călătoria mea cu Milo este mai mult decât o poveste de speranță și perseverență. Este o poveste de dragoste. Și în timp ce dragostea nu poate cuceri totul, Milo mi-a demonstrat că nu am nevoie de ochi pentru a vedea.