Omoo: Aventuri în Mările Sudului

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Omoo” de Herman Melville oferă povestiri captivante plasate în Mările Sudului, explorând teme de aventură și cultura polineziană. Cititorii consideră captivantă povestirea lui Melville, deși unii menționează că aceasta poate fi greoaie în unele părți. Un aspect semnificativ evidențiat este o retipărire problematică a cărții, care este dificil de citit din cauza formatării sale.

⬤ Povestire captivantă și informativă.
⬤ Explorare pătrunzătoare a culturii polineziene și a vieții de vânător de balene.
⬤ Scrieri descriptive care descriu în mod viu viața pe mare și în Tahiti.
⬤ O lucrare clasică apreciată de fanii lui Melville.

⬤ Unele părți ale cărții pot părea greoaie sau pot fi ignorate.
⬤ O anumită ediție este criticată pentru caracterele minuscule ilizibile și paginile mari.
⬤ Cartea nu a satisfăcut toate așteptările, în special atunci când a fost comparată cu „Moby Dick” a lui Melville.

(pe baza a 11 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Omoo: Adventures in the South Seas

Conținutul cărții:

Omoo: A Narrative of Adventures in the South Seas este a doua carte a scriitorului american Herman Melville, publicată pentru prima dată la Londra în 1847, și o continuare a primei sale narațiuni din Mările Sudului, Typee, bazată tot pe experiențele autorului în Pacificul de Sud. După ce părăsește insula Nuku Hiva, personajul principal se îmbarcă la bordul unui vas vânător de balene care se îndreaptă spre Tahiti, după care are loc o revoltă, iar o treime din echipaj este întemnițat în Tahiti. În 1949, romanul a fost adaptat în filmul de exploatare Omoo-Omoo, the Shark God.

În prefața la Omoo, Melville a susținut că cartea era autobiografică, scrisă "din simpla amintire" a unora dintre experiențele sale din Pacific în anii 1840 și întărită de faptul că a povestit de mai multe ori în fața familiei și a prietenilor. Însă cercetătorul Charles Roberts Anderson, care a lucrat la sfârșitul anilor 1930, a descoperit că Melville nu se bazase doar pe memoria sa și a continuat să dezvăluie o multitudine de alte surse la care a apelat în scrierea cărții.

Ulterior, cercetătorul lui Melville, Harrison Hayford, a realizat un studiu detaliat al acestor surse și, în introducerea la o ediție din 1969 a cărții Omoo, a rezumat practica autorului, arătând că aceasta era o repetare a unui proces folosit anterior în Typee:

"El a modificat fapte și date, a elaborat evenimente, a asimilat materiale străine, a inventat episoade și a dramatizat experiențele tipărite ale altora ca fiind ale sale proprii. Nu a plagiat, pur și simplu, pentru că a rescris întotdeauna și aproape întotdeauna a îmbunătățit pasajele pe care și le-a însușit..... scriind mai întâi narațiunea pe baza amintirilor și invențiilor sale, apoi folosind cărți sursă pentru a completa capitolele pe care le scrisese deja și pentru a furniza materia noilor capitole pe care le-a inserat în diferite puncte ale manuscrisului." (wikipedia.org)