Omul porumb: Canibalism și violență în sud-vestul american preistoric

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează subiectul canibalismului și al violenței în sud-vestul american preistoric, oferind cercetări ample și dovezi care contestă viziunile tradiționale despre Anasazi ca fiind pașnici. Deși prezintă o examinare bine documentată a subiectelor sensibile și a contextului lor istoric, cartea a generat controverse cu privire la implicațiile și interpretările sale.

Bine documentată și informativă, oferă o analiză detaliată a dovezilor arheologice ale canibalismului și violenței în rândul Anasazi. Cititorii au lăudat organizarea dovezilor, abordarea sa academică și capacitatea cărții de a provoca discuții serioase despre aspecte ignorate ale istoriei. Includerea de fotografii și o structură clară îmbunătățesc, de asemenea, experiența de lectură.

Subiectul controversat al cărții a condus la critici privind potențialul său de a perpetua stereotipurile rasiale și implicațiile politice ale concluziilor sale. Unii cititori au considerat că stilul de scriere este inaccesibil și prea academic, ceea ce o face nepotrivită pentru cititorii ocazionali. În plus, au fost exprimate îngrijorări cu privire la metodologia utilizată pentru a defini și cuantifica incidentele de canibalism.

(pe baza a 22 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Man Corn: Cannibalism and Violence in the Prehistoric American Southwest

Conținutul cărții:

Acest studiu al violenței preistorice, al omuciderilor și al canibalismului distruge mitul conform căruia Anasazi și alți indieni din sud-vest erau fermieri simpli și pașnici.

Până de curând, studiile de preistorie din sud-vestul țării au omis sau au ignorat în mare măsură dovezile unei competiții violente. Studiul lui Christy și Jacqueline Turner asupra violenței, omuciderii și canibalismului preistoric distruge mitul conform căruia Anasazi și alți indieni din sud-vest erau fermieri simpli și pașnici. Folosind analize osteologice detaliate și alte dovezi, familia Turner arată că războiul, violența și ororile lor concomitente erau la fel de frecvente în sud-vestul antic ca oriunde altundeva în lume.

Caracteristica specială a acestui studiu documentat masiv este evaluarea multiregională a ansamblurilor episodice de oase umane (depozite împrăștiate pe sol sau gropi mortuare) prin analiza taphonomică, care ia în considerare ceea ce se întâmplă cu oasele din momentul morții până în momentul recuperării. În ultimii treizeci de ani, autorii și alți analiști au identificat o semnătură taphonomică perimortem minimă de ardere, lustruire a vaselor, abraziuni de nicovală, rupere a oaselor, urme de tăieturi și vertebre lipsă, care se potrivește îndeaproape cu semnăturile măcelăririi animalelor și este frecvent asociată cu dovezi suplimentare de violență. Mai mult de șaptezeci și cinci de situri arheologice, conținând câteva sute de indivizi, sunt examinate cu atenție pentru a identifica semnătura canibalismului. Deoarece această semnătură nu a fost raportată pentru niciun sit din nordul Mexicului, în afară de cele din sud-vest, autorii prezintă, de asemenea, comparații detaliate cu colecțiile de schelete mesoamericane în care se știe că au fost practicate sacrificiul uman și canibalismul. Autorii trec în revistă mai multe ipoteze pentru canibalismul din sud-vest: înfometare, patologie socială, violență instituționalizată și canibalism. În acest din urmă caz, ei prezintă dovezi pentru o potențială legătură mexicană și demonstrează că majoritatea seriilor canibalizate cunoscute sunt localizate temporal și spațial în apropierea marilor case Chaco.